Sportivele Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, legitimate la CS Unirea Alba Iulia, participă la Campionatul Mondial de Marș din China
Ana Rodean și Mihaela Acatrinei, sportive legitimate la Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, participă în perioada 5-6 mai la Campionatul Mondial de Marș, la proba de 20 de kilometri, organizat în Taicang, lângă Shanghai, cel mai mare oraș din China.
Sportivele legitimate la CS Unirea Alba Iulia, care vor reprezenta România la Campionatul Mondial, vor pleca spre China în 2 mai și nu vor avea o misiune ușoară, întrucât au la dispoziție doar două zile pentru adaptare, iar în cazul unor astfel de deplasări este nevoie de cel puțin șapte zile pentru acomodare, având în vedere diferența de fus orar.
Profesorul Gabriel Avram, antrenorul Anei Rodea și Mihaelei Acatrinei, declară că elevele sale vor depune eforturi pentru a obține rezultate cât mai aproape de recordurile lor personale.
Echipa României la Campionatul Mondial din China, proba de 20 de kilometri marș, senioare, este formată din trei sportive, între care două legitimate la CS Unirea Alba Iulia, ceea ce arată că secția de atletism a clubului este una de referință din România.
Lotul României este completat de Arsine Andreea, legitimată CSU Galați.
La Campionatul Național de Marș de la Alba Iulia, organizat în luna martie, Ana Rodean s-a clasat pe locul 2, în vreme ce Mihaela Acatrinei pe poziția a 3-a. Prima treaptă a podiumului a fost ocupată de Arsine Andreea (CSU Galați).
”Am încredere mare în lotul României care va face deplasarea în China și sunt convins că antrenamentele consistente din ultimele luni nu sunt în zadar. În ciuda oboselii după drum și a diferenței de fus orar, am încredere că Ana și Mihaela vor obține rezultate bune, pe care le merită”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.
Secția de atletism a CS Unire Alba Iulia s-a înființat în 1974, odată cu clubul, iar sportivii legitimați aici au obținut peste 300 de medalii la campionatele naționale, cele mai bune rezultate fiind obținute la proba de marș. De asemenea, sportivii au bifat peste 40 de participări la competiții mondiale, europene și jocuri olimpice. În 2016, Ana Rodean a participat la Jocurile Olimpice de la Rio.
Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, aflat în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, are în prezent șapte secții active: atletism, haltere, box, powerlifting, judo, orientare și tenis de masă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!
CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]