Spaţiile Ryma: Concert acustic live – Silvan Stâncel
Sâmbătă, 9 iunie 2012, începând cu ora 21.00, în spaţiile Ryma din Alba Iulia va avea loc concertul acustic a lui Silvan Stâncel, îndrăgitul cântăreţ albaiulian, câştigător a numeroase premii la festivalurile de folk din toată ţara. Magia sunetelor de chitară ale lui Silvan vă vor încânta cu ritmuri pop-folk-flamenco şi vă va oferi cu siguranţă o seară de neuitat.
Preţul unui bilet este de 10 ron iar rezervările se pot face la telefon- 0753646979.
Câteva date despre Silvan Stâncel de pe site-ul oficial:
Născut la Alba Iulia pe data de 2 iulie 1978 într-o familie cu înclinaţii artistice, tatăl poet şi o soră pictoriţă, Silvan Stâncel se îndrăgosteşte de chitară la vârsta de 17 ani în urma unei tabere unde învaţă primele acorduri. Întâmplarea face ca, ajuns acasă, să găsească o chitară adusă de sora lui, o chitară care deşi prezenta unele defecte îi captează întreaga atenţie. Începând din acel moment Silvan studiază zilnic chitara ca autodidact ajungând să studieze neîntrerupt până la 12 ore pe zi. După primele 3 luni de studiu stăpânea deja acordurile principale fiind capabil să acompanieze orice fel de melodie. Puţin mai târziu descoperă chitara clasică de care se îndrăgosteşte iremediabil. Învaţă piese de chitară clasică „după ureche” iar apoi constată că pentru a se perfecţiona trebuie să înceapă studiul partiturilor şi a teoriei muzicale. Student la Cluj-Napoca, cunoaşte aici diverşi artişti şi iubitori de chitară. Îl întâlneşte printre alţii pe Andras Varga, de la care „fură” tehnici de chitară flamenco, un stil de muzică care îl influenţează puternic pe Silvan. Începe să compună primele piese instrumentale cât şi chitara-voce. Totodată are primele apariţii publice unde îşi cânta compoziţiile. După absolvirea studiilor universitare Silvan revine în Alba Iulia continuând studiul chitarei clasice, flamenco, jazz etc. tot ca şi autodidact. Apariţiile publice sunt foarte rare până în octombrie 2006 când cantautorul Vali Şerban îi propune să concureze la Festivalul Naţional Concurs de Muzica Folk Ziua de Mâine Alba Iulia, deşi compoziţiile sale depăşesc cu mult graniţele acestui gen muzical. Treptat este invitat apoi în ţară la alte festivaluri de gen, dar nu numai, unde compoziţiile sale îi aduc cele mai importante poziţii pe podium (vezi PALMARES). Are astfel ocazia să-i cunoască personal pe cei mai apreciaţi artişti de gen ai momentului legând cu unii dintre aceştia relaţii de prietenie. Totodată leagă relaţii de prietenie şi cu mai tinerii artişti pe care i-a cunoscut cu ocazia festivalurilor. La ora actuală Silvan Stâncel este invitat la diverse festivaluri şi manifestări culturale din ţară şi din străinătate pentru a susţine concerte şi recitaluri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul
Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]
