Actualitate

Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: E de dorit o consultare mai largă a partidului pentru o eventuală intrare la guvernare

Ioana Oprean

Publicat

în

Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: E de dorit o consultare mai largă a partidului pentru o eventuală intrare la guvernare

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în cadrul întâlnirii avute, miercuri, 28 mai 2025, cu preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a discutat foarte mult despre aspectele economice.

Citește și: Care sunt condițiile puse de PSD ca să intre la guvernare: „Nu putem accepta măsuri care să ducă la scăderea veniturilor populației”

Petrecerea Divorțaților

„Ne interesează programul de guvernare, măsurile care vor trebui a fi luate de către guvern, dacă suntem într-o zonă în care convenim că acele măsuri sunt cele necesare, da, vom face următorul pas, vom supune atenţiei partidului această opţiune de a intra sau nu la guvernare”, a declarat Sorin Grindeanu.

„Vicepremierul Marian Neacşu a prezentat datele economice aşa cum reiese de la Ministerul de Finanţe sau de la Institutul Naţional de Statistică şi cam asta a fost preocuparea noastră principală azi, soluţii, şi a noastră şi a preşedintelui Nicuşor Dan, soluţii şi nimic altceva. Ţin să salut şi deschiderea şi modul în care a ţinut să avem acest dialog preşedintele Nicuşor Dan”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Acesta a precizat că se gândeşte la o consultare mai largă a partidului pentru o eventuală intrare la guvernare.

„Nu există în acest moment o certitudine privind intrarea la guvernare. Noi în primul rând trebuie să discutăm despre programe şi despre proiecte. Şi ăsta e pasul următor pe care îl vom face noi şi ceilalţi care pot face parte dintr-o eventuală viitoare majoritate în Parlament. Pe noi ne interesează în primul rând aceste programe, acest program până la urmă de guvernare şi după aceea vom lua o decizie. Vom lua o decizie în partid”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în noiembrie 2026: Data la care intră banii pe card și când ajunge poștașul la pensionari

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în noiembrie 2026: Data la care intră banii pe card și când ajunge poștașul la pensionari Milioane de pensionari din România trebuie să țină cont de două repere importante în noiembrie 2026. Banii virați în conturile bancare sunt așteptați pe 12 și 13 noiembrie, în timp ce distribuirea pensiilor prin Poșta Română se desfășoară […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea s-a schimbat în România. Vineri, temperaturile vor scădea în mai multe zone, însă weekendul aduce o ameliorare treptată a […]

Citește mai mult

Actualitate

5-6 noiembrie 2026 | Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție Tinerii interpreți din instituțiile de învățământ militar din România se reunesc, în 5 și 6 noiembrie 2026, la Alba Iulia, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar. Evenimentul aduce în prim-plan doina, balada și cântecul de joc, într-o competiție […]

Citește mai mult