SONDAJ Inscop: Peste jumătate dintre români sunt de acord să se reintroducă serviciul militar obligatoriu
Peste jumătate dintre români, 58,4%, consideră că în țara noastră ar trebui să se reintroducă stagiul militar obligatoriu, potrivit unui sondaj realizat de Inscop Research. Cercetarea arată că 31,1% dintre respondenți nu ar fi de acord cu o asemenea măsură, iar 10,5% reprezintă procentul non-răspunsurilor.
Pe categorii de vârstă, situația celor care acceptă reintroducerea serviciului militar obligatoriu este următoarea: 48% — între 18 și 34 ani, 57,2% — între 35 și 49 ani, 64,4% — între 50 și 64 ani și se opun 24,6%. Validează o asemenea perspectivă 67% dintre persoanele care au vârsta de 65 de ani și peste.
Pe același subiect, 61,5% dintre bărbați își exprimă acordul cu privire la reintroducerea serviciului militar obligatoriu. În cazul femeilor, procentul este 55,3%.
Pe categorii de venituri, 64,9% dintre persoanele cu venituri mici sunt de acord cu o astfel de măsură. La venituri medii, procentul este de 61,2%, iar la venituri ridicate — 47,6%.
54,8% dintre locuitorii din mediul urban sunt acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu iar în mediul rural, 63,1%.
Pe regiuni, arată sondajul INSCOP, stagiul militar obligatoriu întrunește acordul a 75,6% dintre locuitorii din Moldova și Bucovina. În Muntenia, Oltenia și Dobrogea, procentul este de 54,2%, în Banat, Crișana și Maramureș — 55,4% și în Transilvania — 53,2%.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul” în perioada 23-30 aprilie 2015. Volumul eșantionului a fost de 1.085 persoane și este reprezentativ pentru populația României de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de plus/minus 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenților.
sursa:agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează
Trei bărbați, trimiși în judecată la Alba Iulia pentru violențe comise în grup: Ce li se reproșează Trei bărbați vor fi judecați pentru lovire sau alte violențe, după ce un judecător de cameră preliminară de la Judecătoria Alba Iulia a stabilit, prin încheierea pronunțată pe 20 octombrie 2026, că rechizitoriul procurorilor este legal întocmit și […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate suplimentar pentru intervalul 19.10-25.10.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. UNIREA – Str. PRINCIPALA partial, str. POMILOR partial, Strada GARII, Strada GARA UNIREA 28/10/2026 09:00 – 28/10/2026 16:00 […]
23 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 23 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
