SOLINA România se întoarce pe piața ingredientelor alimentare prin realizarea primelor livrări
Solina România, compania a cărei fabrică de condimente şi ingediente alimentare de la Alba Iulia a fost distrusă total în incendiul din 2 februarie, anunţă revenirea pe piaţă prin realizarea primelor livrări.
”Prosperitatea comună reprezintă una dintre valorile definitorii ale companiei Solina Romania, fiind cel mai puternic resimţită în aceste zile de revenire în urma incidentului din 2 Februarie. Aşadar, povestea de succes merge mai
departe, iar Solina Romania se întoarce în piaţa ingredientelor alimentare din Romania, prin realizarea primelor livrări, începând cu săptămâna precedentă.
Graţie grupului Solina, a fost posibilă continuitatea activităţilor de producţie în cadrul filialelor din Belgia, unde se produc 80-100 de tone / săptămână, Franţa – 50 de tone de marfă / săptămână şi Estonia – 8-10 tone de marfă / zi, special creată pentru Romania”, anunţă reprezentanţii companiei într-un comunicat de presă.
Aceştia mai afirmă că, la Sântimbru, s-a finalizat proiectul de renovare a birourilor de Cercetare-Dezvoltare şi staţia pilot, în curând fiind posibilă dezvoltarea şi testarea de noi produse inovative. ”Totodată, am început activităţile de aprovizionare ale noului depozit, localizat în Alba Iulia, unde se descarcă zilnic tone de marfă, o parte din aceasta fiind deja livrată către clienţi cheie ai companiei noastre.
În acest fel, este posibilă livrarea comenzilor necesare portofoliului de clienţi şi continuitatea business-ului pe piaţa ingredientelor alimentare din Romania şi Europa de Est. Dorim să mulţumim tuturor clienţilor şi partenerilor pentru răbdarea şi înţelegerea transmisă în această perioadă critică, suportul acestora fiind motivaţia zilnică de a deveni o mai bună versiune a noastră”, se mai susţine în comunicat. Compania mulţumeşte ”tuturor clienţilor şi partenerilor pentru răbdarea şi înţelegerea transmisă în această perioadă critică”.
Incendiul devastator izbucnit în dimineaţa zilei de 4 februarie 2019 a fost stins după 4 zile şi jumătate. Fabrica de la Alba Iulia,cea mai mare din Europa de sud-est în domeniu, a fost distrusă în totalitate, pagubele fiind estimate la zeci de milioane de euro. Cifrele intervenţiei pompierilor sunt edificatoare: 108 ore de intervenţie continuă, 26 de ofiţeri şi 142 de subofiţeri din 4 judeţe, 38 de autospeciale, 4 motopompe, 10 autocamioane salvate.
”Pe parcursul acestor zile, la faţă locului au acţionat 38 autospeciale de intervenţie, 4 motopompe, 26 ofiţeri şi 142 subofiţeri şi maiştrii militari. În data de 02.02.2019, au acţionat şi pompieri din Hunedoara, Cluj şi Sibiu ulterior acţionând doar cei din Alba. A ars hală de producţie şi depozitare, spaţii administrative şi conexe pe o suprafaţa de aprox. 10.000 mp. Au fost protejate/salvate – 10 autocamioane, aparatură de laborator, butelii cu GPL, acetilena, etc., instalaţie depozitare azot, depozit motorină şi alte bunuri folosite în procesul de producţie. A fost protejată hală de producţie din imediată apropiere aparţinând unui alt operator economic”, au transmis reprezentanţii ISU Alba.
Focul a izbucnit sâmbătă dimineaţa, 2 februarie, înainte de ora 6.00, şi a fost sesizat de un paznic al clădirii. El a cerut ajutor, prin numărul de urgenţă 112 şi, iniţial, la locul incendiului s-au deplasat două autospeciale şi o ambulanţă de la Detaşamentul Alba Iulia. Foarte repede, pompierii şi-au dat seama că nu vor reuşi să stingă flăcările care deja aveau o înălţime de peste 10 metri şi au cuprins întreaga clădire, astfel că forţele au fost suplimentate cu încă două autospeciale şi pompieri de la Garda de intervenţie Sebeş şi apoi cu alte maşini de stingere, autoscări şi pompieri din din Cluj, Sibiu şi Hunedoara.
Pe parcursul zilei de sâmbătă au fost transmise şi două mesaje RO-Alert către populaţia din zonă, care a fost îndemnată să nu părăsească locuinţele din cauza fumului. La Alba Iulia sunt angajaţi aproape 300 de oameni. Grupul francez care deţinea fabrica a anunţat că aceasta va fi reconstruită.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil
O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]
