Curier Județean

Șofer din Bistrița Năsăud, cercetat după ce transporta, în Alba, o cantitate aproape dublă de material lemnos decât cea din acte

Ioana Oprean

Publicat

în

În 13 septembrie, în jurul orelor 16.30, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Aiud au depistat, pe DJ 750 C, un autovehicul, condus de un bărbat din judeţul Bistriţa Năsăud, ce transporta buşteni de molid.

Petrecerea Divorțaților

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că pe avizul de însoţire al materialului lemnos era trecută cantitatea de 18,5 metri cubi de material lemnos, iar în realitate, camionul transporta 33,5 metri cubi.

Faţă de societatea comercială, deţinătoare a materialului lemnos, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale,  în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 2 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar cantitatea de 15,08 metri cubi de material lemnos a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Aiud.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea din Alba Iulia scoate la „concurs” 55 de locuri de voluntariat: Până când se pot înscrie studenții Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează o nouă campanie de recrutare a voluntarilor, punând la dispoziția studenților 55 de locuri în șapte structuri ale instituției. Inițiativa este derulată prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transportul în comun pe ruta Alba Iulia – Ocna Mureș și retur, „în aer” în weekend: Toate cursele au fost anulate. Cum explică operatorul decizia Cursele Centrotrans care circulau în weekend, spre și dinspre Alba Iulia, au fost anulate începând cu data de 5 noiembrie 2026. Decizia a fost luată din cauza numărului redus de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în Alba: Peste 11 milioane de lei pentru deszăpezirea drumurilor județene. „Suntem pregătiți” Astăzi, 10 noiembrie 2026, a fost semnat contractul pentru deszăpezirea drumurilor județene, anunță, printr-o postare publicată pe Facebook, Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Perioada de prestare a serviciilor este de la 15 noiembrie 2026 până la […]

Citește mai mult