Ştirea zilei

Sindicaliştii din Cartel Alfa şi BNS ies din nou în stradă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Asumarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii în Parlament scoate din nou sindicaliştii în stradă. Timp de două zile, 10 şi 11 martie, în localităţile Aiud şi Câmpeni vor avea loc proteste organizate de Confederaţia Sindicatelor Cartel Alfa şi Blocul Naţional Sindical. Potrivit vicepreşedintelui Cartel Alfa Filiala Alba, Ioan Neagu, mitingul de la Aiud se desfăşoară azi între orele 15.00 – 17.00 (Piaţa Iuliu Maniu) iar la Câmpeni va avea loc pichetarea sediului PDL şi a Biroului Parlamentar al deputatului Corneliu Olar (vineri, 11 martie, între orele 14.00 – 17.00). Potrivit lui Neagu protestatarii aparţin sindicatului Cartel Alfa iar organizatorii doresc să aibă o întâlnire şi cu parlamentarul Corneliu Olar. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult