Rămâi conectat

Politică Administrație

Simion Crețu: Partidul Național Liberal, 142 de ani în slujba națiunii române – Forța de a transforma Dreapta românească, pentru binele tuturor cetățenilor!

Ioana Oprean

Publicat

în

Acum, după 142 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal conștientizăm, mai mult ca oricând, că este de datoria generației noastre să păstreze idealurile fondatorilor partidului, să le îmbogățească, aducându-le în actualitate și să le transmită mai departe noilor generații. Trebuie să oferim mai mult decât speranță generațiilor care ne urmează, să le oferim o bază solidă ancorată pe principii clare, pe respect și responsabilitate, stabilind acea direcție de dezvoltare pe termen lung, pe care să ne-o asumăm cu toții.

Libertatea este valoarea politică centrală a doctrinei partidului nostru. Pot să afirm cu tărie faptul că nu poate fi concepută libertatea politică în absența libertății economice. Separarea celor două conduce în orice sistem social și politic la anularea ambelor și deschide calea cea mai directă spre încălcarea drepturilor omului și a libertăților cetățenești. Credem într-un sistem constituțional democratic, bazat pe principiul separării puterilor în stat și pe votul liber al cetățenilor. Dezechilibrul puterilor, slăbirea uneia sau alteia dintre instituțiile fundamentale ale statului, încălcarea principiilor transparenței în decizia și acțiunea instituțiilor publice nu pot conduce decât spre forme inacceptabile de corupție, de abuz și limitare a libertăților individuale și colective.

Libertatea politică, libertatea economică, egalitatea de șanse și libertatea fiecărui cetățean de a acționa pentru împlinirea idealurilor sale sunt temelia progresului într-o societate modernă. Așa cum spunea Petre Țuțea: ”cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcându-se nederanjate de nimeni. Uneori chiar democraţia poate însemna mai puţin decât liberalismul”.

Iar în această perioadă de transformare politică, este necesară coagularea dreptei în jurul Partidului Național Liberal, care trebuie să afirme și să acționeze constant pentru apărarea și realizarea principiilor sale. Scopul nostru este de a transforma România într-o țară în care cetățenii își pot împlini potențialul, în care le sunt respectate și răsplătite creativitatea, munca, responsabilitatea.

Prosperitatea și siguranța cetățenilor sunt ținta politicii noastre. O țară este puternică dacă pătura de mijloc a societății asigură baza sustenabilă a prosperității și bunăstării cetățenilor săi, iar siguranța publică se bazează pe mijloace economice, sociale și tehnologice. Aceste mijloace vin în primul rând de la cetățeni, dar numai în condițiile eliberării energiei creative și productive a indivizilor angajați în competiție liberă. Fiind liberali, ne asumăm nu numai principiile fundamentale ale doctrinei noastre ci și lecțiile istorice ale modernității, care au demonstrat că prosperitatea nu poate fi așezată pe fundamente durabile decât în condițiile acceptării unei acțiuni limitate a statului în economie și societate. Guvernul trebuie să se abțină de la consumarea resurselor societății.

În județul Alba, vorbim de o evoluție favorabilă, sub coordonarea liberală, în special în ultimii ani, după depășirea efectelor crizei economice. Administrarea rațională a resurselor și interesul investitorilor au dus la impulsionarea investițiilor, inclusive străine, la scăderea șomajului și la crearea unor poli de dezvoltare locală, în zonele Alba Iulia-Sebeș, la Blaj, la Cugir, dar și în Munții Apuseni. Sprijinim fără rezerve acest proces fără a-l sufoca prin exploatare sau control excesiv. Până la urmă, această dezvoltare au susținut-o oamenii de lângă noi, începând cu propriile lor talente, bazându-se pe capacitatea lor creativă și antreprenorială, au obținut rezultate materiale și prosperitate. Cine revine azi, după o perioadă îndelungată de absență, în Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Cugir, dar și în alte localități din județ, poate constata îmbunătățirea semnificativă a condițiilor social-economice.

Suntem deosebit de atenți și la dezvoltarea zonelor sătești. Pentru PNL, agricultura și dezvoltarea zonelor rurale, sunt priorități de prim rang. Avem pregătite politici publice de calitate pentru a valorifica această importantă resursă economică și generatoare de creștere durabilă. Dacă ne gândim la situația social-economică din comunele județului Alba, care are o ridicată pondere rurală, putem vedea că dezvoltarea s-a petrecut chiar mai repede și mai bine decât în unele orașe. Acum, multe sate beneficiază de infrastructură adecvată pentru un trai decent, existând alimentări cu apă, canalizare și rețele de electricitate și gaze natural în cea mai mare parte a localităților. Aceste lucruri s-au realizat tocmai datorită derulării de politici liberale și, cel puțin la nivelul județului nostru, investițiile în aceste domenii vor continua, pentru reducerea diferențelor dintre orașe și sate.

Privim cu încrede spre viitor, pe care îl privim din prisma investițiilor importante, județul nostru fiind printre puținele din țară care va fi conectat prin autostrăzi și căi ferate de mare viteză cu Europa Centrală și de Vest. Din Alba Iulia, spre exemplu, se ajunge în mai puțin de două ore la trei aeroporturi internaționale. Devenim pe zi ce trece cetățeni apropiați de Europa, iar asta s-a realizat datorită viziunii și continuității liberale.

Doctrina liberală are o capacitate istoric dovedită de evoluție și adaptare la provocările timpului. Liberalismul va fi întotdeauna actual, deoarece libertatea va fi întotdeauna actuală. Partidul Național Liberal respectă și susține în continuare valorile tradiționale ale poporului român: națiunea, credința și familia, pentru că, așa cum spunea Dinu Brătianu, ”România modernă este opera Partidului Naţional Liberal”.

În moment aniversar, o spun cu încredere și speranță: La mulți ani, PNL!

Simion Crețu, Prim-Vicepreședinte PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta consilieră USR Carmen Spătăcean obține în justiție suspendarea ordinului de prefect prin care a fost demisă din Consiliul Local Blaj. Femeia a fost exclusă din partid după un conflict cu conducerea organizației USR Alba Fosta consilieră USR din Consiliul Local Blaj, Carmen Spătăcean, a obținut în justiție suspendarea ordinului emis de prefectul județului Alba, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un sat din comuna Sântimbru, în continuă dezvoltare: Mai multe străduțe, modernizate. Primar: ,,Pentru noi, fiecare gospodărie este importantă” Localitatea Coșlariu din comuna Sântimbru se bucură de o serie de modernizări la mai multe străduțe. Anunțul a fost făcut de primarul comunei. Astfel, drumurile din zona terenului de fotbal, stația de euprare și ieșirea înspre […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Liceul Tehnologic „Țara Moților” Albac, dotat cu mobilier și tehnică de ultimă generație: De unde au provenit fondurile În 2025, printr-un proiect PNRR, Primăria Albac a reușit să obțină fondurile necesare pentru dotarea Liceului Tehnologic „Țara Moților” cu mobilier și tehnică de ultimă generație.  Astfel, fiecare sală de grădiniță și fiecare sală de clasă au […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea