Actualitate

Senatul a aprobat proiectul de lege privind pensiile speciale pentru personalul de pe ambulanţe

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de lege privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a fost aprobat, miercuri, de Senat.

Petrecerea Divorțaților

ambulantaAcesta reglementează obligaţiile şi drepturile personalului profesionist de intervenţie: medici, asistenţi medicali, ambulanţieri/şoferi de autosanitară şi operatori registratori de urgenţă. Iniţiatorii consideră că aceştia trebuie să dobândească un regim special, având în vedere că îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebit de periculoase.

De lege ar urma să beneficieze cei care au vârsta minimă de 57 de ani şi o vechime de cel puţin 20 de ani în activitate ca personal operativ de intervenţie. Parlamentarii care au semnat proiectul de lege propun ca pensia să reprezinte 80% din media salariilor corespunzătoare ultimelor 12 luni de activitate.

Potrivit proiectului, la pensie au dreptul şi cei cu o vechime de 15-20 de ani, cu o diminuare de 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte.

Senatul este prima cameră sesizată, decizia finală urmând să o ia Camera Deputaţilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult