Senatul a adoptat Legea turismului. Ce schimbări aduce noul proiect legislativ
Proiectul a fost înaintat de către Guvern, Senatul adoptând tacit documentul. Proiectul legii turismului urmează să fie dezbătut de către Camera Deputaților.
Avansat de Guvern, proiectul legii turismului a fost adoptat tacit de Senat după o dezbatere în plen săptămâna trecută, unde senatorii nu au mai apucat să-l supună votului. Reglementarea, care va unifica norme legale răspândite acum în mai multe acte normative și care va reprezenta un cadru legal mai adaptat la actualitate, cuprinde aspecte importante pentru firmele din turism: obligații specifice, mai clare, sancțiuni severe pentru nerespectarea lor ș.a.demararea ei cu succes, își asumă un risc considerabil.
Iată, în mare, câteva aspecte ce trebuie reținute din acest nou proiect legislativ:
- competențele din domeniul turismului vor trece de la nivel central la nivel local; proiectul trasează competențele fiecăruia și indică ce autorități trebuie să vină cu normele metodologice în fiecare domeniu;
- reglementarea activității de control în domeniul turismului; aici, inițiatorii au propus inclusiv reglementarea controalelor sub acoperire, de tipul „client misterios”;
- sancțiuni extrem de severe pentru operatorii din turism care funcționează cu încălcarea legii; proiectul cuprinde amenzi importante pentru cei care vor presta servicii fără autorizare sau sub nivelul pentru care sunt certificați, cei care se vor folosi de personal necalificat ori cei care nu vor avea niște minime dotări în locații, iar personalul de control va putea să suspende activitatea temporar pentru încălcarea unor astfel de obligații, suplimentar amenzilor aplicate; vom regăsi și sancțiuni majore pentru încălcarea unor obligații precum neglijența față de bunurile personale ale clienților sau incorecta informare a acestora;
- executarea fără autorizație de construire sau cu nerespectarea ei a unor construcții definitive pe plajele turistice va deveni infracțiune și se va pedepsi cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală;
- reglementarea cadrului general aplicabil plajelor cu destinație turistică (se face o extindere a cadrului legal aplicabil litoralului românesc la toate plajele cu destinație turistică);
- crearea unui sistem național de colectare și interpretare a datelor și informațiilor din turism – SIEATR; sistemul va permite o privire mai bună asupra gradului de ocupare a structurilor de cazare, a veniturilor reale obținute de operatorii din turism; inițial, proiectul prevedea colectarea masivă a datelor personale ale turiștilor și înregistrarea lor în acest sistem, iar firmele care nu transmiteau datele personale ale clienților urmau să fie sever sancționate; prevederile respective nu au mai fost preluate în forma care a plecat de la Executiv către Parlament.
Proiectul a fost înaintat de Guvern, aflându-se o bună perioadă de timp în dezbatere la Ministerul Turismului. Ajuns la Parlament, Senatul a fost prima Cameră care a analizat conținutul acestuia. Documentul a fost discutat în Plen săptămâna trecută dar nu a ajuns să fie și supus votului. El a avut termen de adoptare tacită la Senat pe 22 septembrie, adică ieri, ceea ce înseamnă că documentul pleacă spre deputați fără vreun vot de la senatori.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Accidente cu trotineta 2026: Aproape 2.700 de evenimente și 22 de decese în 18 luni. Trotinetele private, de cinci ori mai implicate decât cele de închiriat
Accidente cu trotineta 2026: Aproape 2.700 de evenimente și 22 de decese în 18 luni. Trotinetele private, de cinci ori mai implicate decât cele de închiriat Trotinetele electrice deținute de persoane fizice au generat un bilanț dramatic, de cinci ori mai mare decât cel înregistrat în cazul flotelor de închiriere. În ultimele 18 luni, trotinetele […]
Ghișeu Unic pentru Avize și la Alba Iulia: Când va avea loc votul decisiv în legislativul local
Ghișeu Unic pentru Avize și la Alba Iulia: Când va avea loc votul decisiv în legislativul local Consiliul Local Alba Iulia urmează să aprobe prin vot vineri, 9 octombrie 2026, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de acord unic (CAU) a municipiului, aprobarea componenței sale instituționale și a regulamentului de organizare […]
Video | În caz de urgență, bateriile de la Teiuș pot acoperi necesarul de energie din tot județul Alba: „Un instrument de stabilitate”
În caz de urgență, bateriile de la Teiuș pot acoperi necesarul de energie din tot județul Alba: „Un instrument de stabilitate” Centrala electrică mixtă a Eurowind Energy, cu 169 MW fotovoltaic și 120 MWh stocare, devine un instrument de stabilitate pentru Sistemul Energetic Național. Într-o perioadă în care sistemul energetic național trece printr-o criză, investiția […]

