Actualitate

Șeful ANPC șterge orice urmă de speranță: „Facturile vor fi mai mari, pentru că așa e piața energiei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Șeful ANPC șterge orice urmă de speranță: „Facturile vor fi mai mari, pentru că așa e piața energiei”

Facturile la energie vor fi mai mari decât erau obişnuiţi oamenii deoarece aceasta este evoluţia pieţei şi nu pentru că furnizorii vor să îi fure, a afirmat, joi, Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă de specialitate.

„Ideea lansată de furt are ca element constitutiv al acestei eventuale infracţiuni intenţia. Niciunul dintre operatorii economici nu a putut fi tras la răspundere pentru intenţia de a fura consumatorii. Faptul că unele dintre norme şi unele dintre aplicaţiile lor nu au putut ţine pasul cu aşteptările consumatorilor cred că au fost unele dintre elementele importante ale disfuncţionalităţii pieţei. Este adevărat că au fost cazuri în care mare parte a consumatorilor au fost şocaţi primind facturi cu mult mai mult faţă de ceea ce aceştia erau obişnuiţi”, a precizat el, în conferinţa „Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori – ieşirea din criza facturilor”, organizată de Antena 3. De la finalul anului trecut, ANPC a început o discuţie cu furnizorii, scrie Agepres.

„Aveam să aflu că mare parte dintre facturile emise greşit deja fuseseră recalculate şi am stabilit să deschidem un canal de comunicare mult mai direct pentru a fi siguri că lucrurile acestea îşi vor urma cursul normal. Am trimis un chestionar prin care adresam operatorilor o sumă de întrebări inclusiv legate de faptul că am vrea să ştim câte facturi au fost emise cu deficienţe, câte au fost corectate pentru că au circulat în piaţă informaţii care păreau contradictorii”, a susţinut Constantinescu.

În opinia sa, este mai puţin importantă, chiar şi pentru consumatorul final, aplicarea unei sancţiuni, indiferent de valoarea acesteia. „Trebuie să dezamorsăm piaţa de această tensiune artificial creată. Consumatorii să înţeleagă că suntem autorităţi care veghează să nu fie furaţi, cum s-a transmis, să transmitem consumatorilor că recalcularea se va face nu doar datorită supravegherii autorităţilor, ANRE şi ANPC, ci în primul rând că nu este o rea intenţie a marii majorităţi a furnizorilor de utilităţi. Evoluţia preţurilor nu ţine de aceştia. Majoritatea facturilor, în afară de ajutorul plafonării şi compensării, vor avea valori mai mari decât erau aceştia obişnuiţi până acum. Nu înseamnă că cineva fură, ci că aşa a evoluat piaţa”, a subliniat preşedintele ANPC.

În urmă cu câteva săptămâni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că vinovaţi pentru facturile uriaşe sunt furnizorii, pe care i-a numit „hoţi”.

„Cum să plătim o factură la un hoţ? Încercăm întâi de bună voie cu hoţul, între ghilimele, să spunem aşa. Dacă nu aplică legea, e clar că face o infracţiune, nepunerea în practică a unei legi este o infracţiune, chiar dacă legea nu are o sancţiune, există corecţii prin celelalte legi. Nu plătim, încercăm să vorbim, dacă nu, reclamaţie directă către Protecţia Consumatorului”, a spus Popescu, pe 11 ianuarie, într-o emisiune la Realitatea Plus.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schimbare majoră la examenul de permis auto: Proba practică în poligon ar putea fi reintrodusă în cazul carnetului pentru categorie B, după 26 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Schimbare majoră la examenul de permis auto: Proba practică în poligon ar putea fi reintrodusă în cazul carnetului pentru categorie B, după 26 de ani Proba practică în poligon ar putea fi reintrodusă în cazul carnetului de categorie B. Testul a fost eliminat în anul 2000 şi cuprindea plecarea din rampă, deplasarea în marșarier, parcarea […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în prima lună de toamnă: Septembrie 2026, cu temperaturi de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea în prima lună de toamnă: Septembrie 2026, cu temperaturi de vară. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni În România, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în vestul şi sud-vestul ţării, în cea mai mare parte a următoarelor patru săptămâni, în timp ce în celelalte regiuni valorile termice vor fi, […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce spune BNR după ce consilierul lui Isărescu a scris pe o rețea de socializare că „vom mânca scoarță de copac”: „Reprezintă opinii personale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce spune BNR după ce consilierul lui Isărescu a scris pe o rețea de socializare că „vom mânca scoarță de copac”: „Reprezintă opinii personale” BNR a reacționat, printr-un comunicat publicat marți, 25 august, cu privire la declarația controversată făcută de Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.  Într-un comunicat de marți, Banca Națională spune că „punctele […]

Citește mai mult