Actualitate

Sedință istorică a Parlamentului: Impozitarea pensiilor speciale și rectificarea bugetară, pe ordinea de zi

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi, 18 iunie, Parlamentul se va întâlni, începând cu ora 13, într-o ședință, în vederea dezbaterii și votării rectificării bugetare aprobată de Guvern în aprilie, și totodată și proiectul de lege referitor la impozitarea pensiilor speciale.

Petrecerea Divorțaților

Birourile permanente reunite au decis miercuri ca joi, începând cu ora 10,00, Comisiile de buget ale Parlamentului să se reunească pentru a elabora un raport privind rectificarea bugetară, informează Agerpres.

Pe ordinea de zi a şedinţei va fi introdus şi proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale, care a fost deja adoptat miercuri de Camera Deputaţilor.

Motivul pentru care acest proiect va fi supus votului şi în plenul reunit al Parlamentului este acela că el se referă şi la pensiile deputaţilor şi senatorilor.

„Pentru că în această lege (cea privind impozitarea pensiilor speciale – n.r.) se face referire inclusiv la categoria parlamentari, pentru a nu exista niciun fel de dubiu de neconstituţionalitate, vă propun ca mâine, în plenul reunit, să introducem acest proiect la plenul reunit strict pentru articolul care face referire la parlamentari. Aşa cum ştiţi, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Preşedintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineaţă va face şedinţă, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituţională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România”, a spus miercuri liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a menţionat că joi dimineaţă se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult