Sebeşeni pentru Sebeş: a venit momentul implicării. A venit momentul T Zero!
Asociaţiile şi fundaţiile, instituţiile de învăţâmânt şi companiile interesate să dezvolte un proiect, care să rezolve o problemă de interes comunitar din Sebeş, au şansa de a aplica acum pentru implementarea proiectului. Până pe 11 noiembrie, ele pot înscrie astfel de proiecte în concursul T Zero, lansat de Fundaţia Kronospan. Proiectele pot aborda orice domeniu şi orice temă de interes comunitar. Cele care vor fi urmări rezolvarea unei probleme legate de protecţia mediului sau din zona educaţională vor beneficia de un punctaj suplimentar.
Pentru înscrierea în concurs trebuie completat un set minimal de informaţii, care nu presupune un efort birocratic ridicat. Astfel, vor fi înregistrate denumirea proiectului, prezentarea concurentului şi datele de contact, descrierea, justificarea, scopul şi obiectivul proiectului, grupul ţintă şi beneficiarii direcți, descrierea activităţilor şi calendarul acestora, eventualii parteneri, bugetul necesar, detaliat pe tipuri de activităţi şi, dacă există, şi ale surse externe de venit.
Fiind vorba de o selecţie de proiecte care să urmărească rezolvarea unei probleme comunitare din orice domeniu, cei interesaţi să se implice în realizarea unei schimbări în bine pentru comunitatea sebeşană îşi pot vedea acum ideile transpuse din teorie în practică. Singura condiţie este ca implementarea proiectului să aibă loc în Sebeş. Denumirea concursului (T Zero) sugerează de altfel tocmai dorinţa de creare a unui moment de început, a stimulării celor care până în prezent nu au avut posibilitatea de a îşi realiza proiectele să se implice şi să aducă un suflu nou în dezvoltarea comunităţii sebeşene. Înscrierea proiectelor în concursul T Zero poate fi făcută pe pagina de internet a Fundaţiei Kronospan, https://kronospanfoundation.org/tzero-2018/, unde poate fi accesat şi regulamentul concursului.
Prin concursul T Zero, vor fi selectate într-o primă fază 6 proiecte finaliste, 3 din municipiul Sebeş şi 3 din municipiul Braşov. Ulterior, în 16 noiembrie, în cadrul celei de a 8-a ediţii a Galei de caritate Deschide-ţi inima!, prin votul tuturor participanţilor la eveniment vor fi stabilite cele două proiecte câştigătoare, câte unul pentru fiecare din cele două comunităţi. Proiectele câştigătoare, vor primi câte jumătate din sumele colectate în cadrul Galei de caritate Deschide-ţi inima!, iar celelelalte proiecte finaliste vor fi răsplătite cu câte 500 de euro.
Concursul T Zero face parte din seria de evenimente anuale desfăşurate sub egida Galei de caritate Deschide-ţi inima! organizată de Fundaţia Kronospan. Prin intermediul celor 7 ediţii anterioare, derulate începând cu anul 2011, au fost strânşi peste 850.000 de lei care au fost donaţi pentru sprijinirea de proiecte din educaţie, sănătate şi social, cultură şi protecţia mediului.
În ediţiile din anii anteriori ale Galei de caritate Deschide-ţi inima!, Fundaţia Kronospan a selectat un proiect existent pentru susţinerea căruia s-a implicat direct (spre exemplu sprijinirea Secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal, a Liceului Tehnologic sau a Organizaţiei pentru copii şi adulţi cu nevoi speciale TREBUIE!). Ediţia din anul 2018 este prima în care a fost decisă lansarea unui concurs public de selecţie de proiecte din cadrul comunităţii şi pentru comunitate. Este un moment T Zero atât pentru Fundaţia Kronsopan, cât şi pentru comunitatea sebeşană. Este un moment din care prin implicare şi înregistrarea cât mai multor proiecte vom avea de câştigat la final noi toţi, ca şi comunitate, prin implementarea unei iniţiative de valoare.
(Biroul de presă al Fundației Kronospan)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba
Parc fotovoltaic de aproape 1 MW la Aiud: Documentațiile pentru proiect, la aprobare în Consiliul Județean Alba Consiliul Județean Alba are pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 22 octombrie 2026, două proiecte de hotărâre legate de investiția „Parc fotovoltaic, județul Alba”. Primul vizează aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici, iar […]
Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli
Amenzi URIAȘE pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 12-16 octombrie 2026: 8 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ. Alte nereguli În perioada 12 – 16 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 387.000 de lei și au acordat 62 de avertismente în urma controalelor efectuate. Prin […]
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă
Accident în Livezile: O persoană rănită în evenimentul rutier în care a fost implicată o motocicletă Un accident rutier s-a produs luni, 19 octombrie 2026, cu puțin înainte de ora 16.00, la Livezile. Polițiștii din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Livezile, pe DJ 107 […]
