SCANDAL într-o familie din Vidra: Un bărbat și-a agresat fizic soția pe fondul consumului de alcool. Acesta s-a ales cu dosar penal
SCANDAL într-o familie din Vidra: Un bărbat și-a agresat fizic soția pe fondul consumului de alcool. Acesta s-a ales cu dosar penal
Un bărbat din comuna Vidra s-a ales cu dosar penal și cu un ordin de restricție provizoriu după ce și-a agresat fizic soția și ar fi amenințat-o cu alte acte de violență.

Potrivit IPJ Alba, în data de 30 iulie 2024, o femeie de 47 de ani, din comuna Vidra a sesizat Poliția Orașului Câmpeni cu privire la faptul că a fost agresată de soțul său.
Din primele cercetări efectuat de polițiști, a rezultat că, în după amiaza zilei de 30 iulie 2024, în timp ce se afla la locuința sa, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, ar fi devenit violent, și-ar fi agresat soția și ar fi amenințat-o cu alte acte de violență.
Față de acesta, a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Cercetările sunt continuate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție
Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Câmpeni a dispus începerea judecății într-un dosar penal privind încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Un bărbat din […]
Foto | Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia
Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026 în Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în municipiul Alba […]
Video | Incident rutier grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o
Incident grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o Un incident rutier grav s-a produs în după amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, la Lunca Mureșului. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un tânăr în vârstă de 24 de […]
