Sport

Sâmbătă, pe “Cetate”, Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin | Un nou test dificil pentru “alb-negri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Unirea Alba Iulia încheie mâine, pe “Cetate”, contra Avântului Reghin, o serie istovitoare, de 5 partide disputate în numai 14 zile, întâlnirea contând pentru etapa a 6-a a Seriei a 9-a fiind programată la ora 15.00.

Petrecerea Divorțaților

Gruparea din Cetatea Marii Uniri a reușit să dea lovitura în restanța cu Unirea Dej (câștigată miercuri, acasă, scor 3-1), provocând prima înfrângere stagională pentru pretendenta la promovare, ce avea maximum de puncte înaintea duelului. “Alb-negrii” au urcat pe poziția a 6-a, cu șase puncte, și au în față formația clasată pe locul al 4-lea (7 puncte), ce vine însă după două înfrângeri (1-4 la Cugir și 1-2 acasă, cu Sănătatea Cluj).

Nici la această întâlnire lotul albaiulian nu este complet, pe lista indisponibililor regăsindu-se Bucurică, Ad. Matei, Joldeș și Guț (accidentați), Scrob (depistat pozitiv). Alți 3 jucători, Sporea, Mâlnă, D. Lupșan, au avut rezultate “negative” la retestările recente, fiind la dispoziția antrenorului.

*Adrian Bicheși: “Dacă pierdeam, plecam!”

“Am făcut un pas în față prin victoria importantă repurtată cu Unirea Dej. Sperăm să continuăm să legăm rezultatele pozitive pentru a urca în clasament. Încă suntem outsideri, din pricina problemelor legate de pregătirea fizică după izolare și oboseala acumulată”, a spus Adrian Bicheși.

“Principalul” Unirii a mărturisit că dacă pierdea contra Unirii Dej, ar fi fost al 4-lea eșec la rând, ar fi renunțat la post. “Dacă sufeream o înfrângere, mă gândeam să fac un pas înapoi, să plec. În mod normal îți dai seama când sunt probleme, deși acele jocuri s-au disputat în condiții speciale din punct de vedere al lotului, fiind greu de asumat rezultatele, și mai bine renunți, în speranța că se vor regla lucrurile”, a precizat Bicheși.

Surse apropiate clubului susțin că succesorul acestuia, în cazul unui rezultat negativ înregistrat alaltăieri, era… Mihai Manea, tocmai antrenorul pe care Bicheși l-a înlocuit în intersezon.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video: Alexandru Giurgiu, căpitanul Unirii Alba Iulia și cel mai vechi echipier al „alb-negrilor”, despre o nouă campanie de promovare în Liga 2 și ratarea barajului cu SC Popești Leordeni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alexandru Giurgiu, căpitanul Unirii Alba Iulia și cel mai vechi echipier al „alb-negrilor”, despre o nouă campanie de promovare în Liga 2, dar și despre ratarea barajului, în vară, cu SC Popești Leordeni. CSM Unirea Alba Iulia încearcă pentru al treilea an la rând să acceadă în eșalonul secund, după barajele ratate cu SCM Râmnicu […]

Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru în contextul scandalului CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia: „Nu s-a pus în niciun moment problema să nu-mi apăr corect șansele!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ștefan Blănaru în contextul scandalului CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia: „Nu s-a pus în niciun moment problema să nu-mi apăr corect șansele!” „Nu s-a pus în niciun moment problema să nu-mi apăr corect șansele!”, spune Ștefan Blănaru în contextul scandalului dintre CIL Blaj și CSM Unirea Alba Iulia.  Citește și: CIL Blaj acuză […]

Citește mai mult

Sport

Video | Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), după cel de-al patrulea AUR MONDIAL de seniori la powerlifting: „15 ani de muncă, nenumărate pregătiri, fără niciun antrenament ratat”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Irimie (CS Unirea Alba Iulia), după cel de-al patrulea AUR MONDIAL de seniori la powerlifting: „15 ani de muncă, nenumărate pregătiri, fără niciun antrenament ratat” Andrei Irimie, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia și pregătit de antrenorul Ovidiu Pănăzan, a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting – seniori, desfășurat la […]

Citește mai mult