Sâmbătă, ora 18.00, CS Ocna Mureș – CSU Alba Iulia | “Soda dragă” își ia “adio” de la Liga 3 cu un derby “de Alba”
După 3 sezoane consecutive petrecute pe a treia scenă, “Soda dragă” spune “adio” eșalonului terț cu un derby “de Alba” programat în ultima etapă a play-out-ului Seriei 9, sâmbătă, 27 mai, ora 18.00.
Un meci de vacanță, dar și o confruntare tristă pentru CS Ocna Mureș (“lanternă roșie, cu 22 de puncte), deja retrogradată, împotriva conjudețenilor din Cetatea Marii Uniri (poziția a 6-a, cu 35 de puncte). Amfitrionii vin după două înfrângeri la rând și un singur punct acumulat în 3 partide, dar speră să părăsească cu fruntea sus a treia scenă. Practic se pune punct chinului din această primăvară, ocnamureșenii, marea surpriză a Cupei României la finele anului trecut, fiind confruntați cu probleme din toate punctele de vedere, reprezentația de final fiind abordată cu un singur antrenament efectuat în această săptămână. 
“Este o retrogradare care are un gust amar, se încheie un capitol dureros. Ne-am chinuit, am încercam, însă n-am reușit, vina fiind a tuturor celor implicați”, a precizat antrenorul Dan Roman, plecat în aceste zile la Chișinău, la cursurile Licenței B UEFA.
CSU Alba Iulia mai are șanse la prima poziție în play-out, dar așteaptă ca gazdele să nu câștige în disputa ACS Tg. Mureș – Viitorul Cluj.
“Ne propunem să terminăm cu o victorie primul nostru campionat petrecut în Liga 3, chiar dacă o să apelăm la jucători pe care am mizat mai puțin”, a spus Mihai Manea. Acesta este suspendat, la fel ca mijlocașul Al. Petresc.
Antrenorul studenților se afla în urmă cu 4 ani pe banca gazdelor, la precedenta retrogradare din Liga 3 (tot din postura de ultimă clasată). Duelurile directe din această stagiune au consemnat o remiză albă pe “Cetate” (septembrie), dar și două victorii albaiuliene: 3-2 în deplasare (noiembrie) – în sezonul regular, respectiv 4-1 acasă, recent (29 aprilie), în play-out
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei a 12-a din SuperLiga de către LPF În SuperLiga, în runda a 12-a, în disputa de pe „Cluj Arena”, duelul reprezentanților Albei, „U” Cluj a remizat cu FC Argeș, scor 2-2, după o partidă spectaculoasă (0-1, 2-1, 2-2). Abrudeanul Ovidiu Bic (12 meciuri, 1020 de minute) a fost integralist […]
Decesul fulgerător al fostului portar Florin Cotora. CSM Unirea Alba Iulia: „Ne despărțim cu tristețe de un om care a pus umărul la construirea unei generații de neuitat”
Decesul fulgerător al fostului portar Florin Cotora. CSM Unirea Alba Iulia: „Ne despărțim cu tristețe de un om care a pus umărul la construirea unei generații de neuitat” Clubul CSM Unirea Alba Iulia a transmis, marți, 20 octombrie 2026 un mesaj emoționant după vestea dispariției fulgerătoare a fostului portar Florin Cotora. Sâmbătă, 24 octombrie, pe […]
Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! În topul marcatorilor, Ayeni (CSM Unirea Alba Iulia) și albaiulianul Andrei Roșu (CSM Deva), cu câte 6 reușite
Ștefan Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! În topul marcatorilor, Ayeni (CSM Unirea Alba Iulia) și albaiulianul Andrei Roșu (CSM Deva), cu câte 6 reușite Experimentatul Ștefan Blănaru este în continuare principalul marcator al Seriei 7 din Liga 3. Vârful formației CIL Blaj, ocupanta locului secund în ierarhie, are 7 reușite în […]
