Rămâi conectat

Curier Județean

SÂMBĂTĂ: Începe ”Feeric Fashion Week”, la Alba Iulia. Vedeta TV Cosmina Păsărin, gazda celor două seri de gală

Publicat

în

feeric fashion weekSâmbătă începe cea mai importantă săptămână a modei din Europa de Est. Feeric Fashion Week începe într-un loc încărcat de istorie și semnificație pentru România, în cetatea din orașul unirii, Alba Iulia.

Ediția din acest an debutează cu o prezentare individuală plină e senzualitate și emoție. După ce anul trecut a deschis festivalul de la Sibiu, Asociația Open Your Heart deschide săptămâna modei la Alba Iulia cu prezentarea Atipic Beauty.

Modele cu dizabilități vor defila în scaune cu rotile pe pasarela de la poarta 4 a cetății, conduse de modelul internațional Magda Coman, inițiatoarea acestui proiect care își propune să pună într-o cu totul altă lumină persoanele cu dizabilități.

Elit - Gustul Desăvârșit

Fiecare model va fi însoțit de una dintre vedetele prezente în această ediție a Feeric Fashion Week. Vor defila alături de modelele în scaune cu rotile Anama Fereira, președintele Anama Models din Argentina, top modelele internaționale Dayana Reeves din Franța și Elena Tretyakova din Ucraina, stilistul Hanzhi din Milano, vedeta TV Andrea Garmendia din Argentina și o parte dintre ambasadorii Feeric din acest an.

Prima seară de gală la Alba Iulia programează cinci prezentări de modă pe pasarela de la Poarta III.

Caresta Bags, brand cunoscut deja de public din ediția precedentă, va prezenta o colectie de accesorii din piele. Compania din spatele acestui brand este în Alba Iulia iar toate produsele Caresta sunt confecționate din piele naturală, produse manual în procent de peste 60%.

Colecția Mariei Nastacă va continua șirul prezentărilor din Gala Feeric, fiind cea de-a patra colecție a designerului.feeric fashion

Colecția are un concept unic de eleganță prin îmbinarea spiritului rafinat și a atitudinii puternice, cu un stil unic, opulent, dar totodată senzual și dinamic.

Irina Zgâia va prezenta apoi o colecție minimalistă în culoare, cu mult alb, bej și crem, îndrăzneață în forme și descrisă ca un amalgam de conflict și armonie.

Ioana Călin „coboară” pe pasarela Galei Feeric o colecție desprinsă din poveștile cu prințesei, inspirată din rochițele pentru păpuși pe care designerul le cosea în copilărie. O colecție specială, formată dintr-o selecție a unor designeri români, va fi închegată de A for A, multibrand store-ul din Sibiu, prezent în multe ediții ale Feeric Fashion Week. Prima seară a festivalului din Alba Iulia se încheie cu un after-party în Social Pub, petrecere cu acces liber.
A doua zi de Feeric Fashion Week la Alba Iulia debutează cu o prezentare individuală la mare înălțime, la propriu.

Criccs va prezenta colecția „The Beautiful People” deasupra orașului, pe acoperișul unei clădiri celebre din zona centrală. Colecția se adresează persoanelor lipsite de teamă, reprezentând spiritul liber, care trăiește fără reguli. Cea de-a doua seară a Galei Feeric va aduce pe pasarela de la Poarta III alte cinci colecții semnate de designeri străini și români. Designerii argentinieni Eduardo Perez și Diego de Biase, vor prezenta în premieră o nouă colecție, si au ales Alba Iulia pentru a-și lansa la nivel internațional brandul Ocantos.

Apoi, Ciprian Crăciun va prezenta în Gală o colecție destinată bărbaților sub brandul Spencer, ca apoi să revenim în Argentina, alături de designerul Pimpi Smith. Colecția de genți plic ca și accesorii de lux creată de designerul argentinian se distinge prin utilizarea pietrelor și cristalelor, fiind inspirată din tumultuoasa viață a Mariei Eva Duarte, cunoscută de noi toți sub numele de Evita Peron.

Adriana Timofti vine în fața publicului din Alba Iulia cu prima ei colecție, restrânsă, cu adânci inspirații tradițional românești, tema centrală fiind nodul sacru regăsit în lucrările lui Brâncuși. Iar partea a doua a colecției formată din selecții ale designerilor români, prezentată de All for Art, va întregi a doua seară de Gală la Alba Iulia.

feeric cosmina pasarinAmbele Gale Feeric vor fi prezentate de vedeta TV Cosmina Păsărin.

Cosmina este amfitrionul ediției din acest an al Feeric Fashion Week iar toate evenimentele din festival vor fi prezentate de către ea. Alături de Cosmina, de-a lungul celor două zile de festival, la Alba Iulia vor sosi multe vedete și personalități reprezentative pentru lumea internațională a modei. Starul TV Andrea Garmendia, președintele celei mai importante agenții de modele din Argentina, Anama Ferreira, jurnaliștii de modă William Arlotti de la Le Fashion Post din Paris și Charin Chong de la Peplvm Magazine din Paris.

La Moda Channel din Barcelona este reprezentată de Gianmarco Boccacio iar Raul Keil de la prestigioasa revistă Schon Magazine din Londra întregește lista invitaților de la Alba iulia. Pe lângă aceștia, designerii de peste hotare, alături de cei români și de Ambasadorii Feeric vor fi protagoniștii ediției din acest an a Feeric Fashion Week.
Luni, Feeric Fashion Week se mută pentru câteva ore la castel. La Castelul Jidvei, unde sub bagheta Dianei Pavelescu invitații vor afla care sunt soiurile românești cu o istorie de peste 3000 de ani, care este cea mai întinsă podgorie din Transilvania sau cine sunt cei care duc an de an vinul la un alt nivel al calității. Evenimentul se numește The Heritage și este realizat în colaborare cu Jidvei, partenerul principal al Feeric Fashion Week.

Feeric Fashion Week este un eveniment susținut de Primăria Municipiului Alba-Iulia. Ediția din acest an a Feeric Fashion Week este organizată în parteneriat cu Jidvei. Susținut de: Banca Transilvania.Parteneri locali: Hotel Transilvania, La Maison de Caroline, Social Pub. (C.M.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

Rețea de canalizare pe mai multe străzi din Pianu de Sus: A fost solicitat avizul din partea APM Alba

Publicat

în

Rețea de canalizare pe mai multe străzi din Pianu de Sus: A fost solicitat avizul din partea APM Alba

Primăria Comunei Pianu de Sus a solicitat emiterea acordului de mediu pentru proiectul extinderea rețelei de apă și canalizare menajeră în localitatea Pianu de Sus, propus a fi amplasat în com Pianu, sat Pianu de Sus, străzile Macui și Gruiete.

În prezent în comună Pianu, localitatea Pianu de Sus, există rețea de distribuție apă spre locuitorii situați pe stradă Principala și zona Gruiete, apă fiind asigurată din gospodăria de apă Pianu de Sus existența. Totuși, pe stradă Macui din localitate, stradă adiacentă străzii Principale, nu există rețea de alimentare cu apă, acestea făcând obiectul prezenței documentații prin extinderea rețelei din stradă Principala.

Pe stradă Macui a localității Pianu de Sus, nu existea rețea de canalizare, apele fiind absorbite în sol sau evacuate direct în rigolele de colectare, această situație conduce la infestarea solului şi a pânzei freatice de mică adâncime din zona populată, cât și din vecinătatea acesteia, precum şi la degradarea calităţii cursurilor de apă de suprafaţă ce traversează zona în aval.

Elit - Gustul Desăvârșit

În concluzie apă de consum preluată din puțurile existente nu îndeplinește condițiile de calitate și sănătate pentru locuitorii acestei străzi.

În zona Gruiete, cartier generic denumit Gruiete a localității Pianu de Sus, deși există o alimentare cu apă nu există canalizare, fiind în aceiași situație cu stradă Macui definită mai sus, adică apele fiind absorbite în sol sau evacuate direct în rigolele de colectare, această situație conduce la infestarea solului şi a pânzei freatice de mică adâncime din zona populată, cât și din vecinătatea acesteia, precum şi la degradarea calităţii cursurilor de apă de suprafaţă ce traversează zona în aval.

Având în vedere cele de mai sus se propune extinderea sistemului centralizat de alimentare cu apă și canalizare actual.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Apa se va regăsi din nou în peisajul urban din Sebeș: Lucrările la rigola care străbate centrul avansează

Publicat

în

FOTO| Apa se va regăsi din nou în peisajul urban din Sebeș: Lucrările la rigola care străbate centrul avansează

Lucrările la rigola care străbate centrul municipiului Sebeș avansează, iar la finalul lucrărilor, apa va fi un element care se va regăsi în noul decor urban.

„În încercarea de a reda Sebeșului măcar o parte din farmecul de altădată, am început o serie de reparații ale rigolei care străbate zona centrală. La finalul lucrărilor, apa va fi un element care se va regăsi în noul decor urban, alături de alte elemente care să îmbunătățească imaginea zonei istorice”, transmite primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Tot în centrul istoric, vor avea loc o serie de intervenții care vizează zona pietonală delimitată de clădirea Liceului Sportiv și până la sensul giratoriu de la restaurantul Turn.

Elit - Gustul Desăvârșit

În plus, administrația locală are deja în derulare lucrări de reparații și de modernizări la majoritatea clădirilor care găzduiesc instituțiile de învățământ din Sebeș, resursele necesare pentru susținerea acestora provenind din finanțări nerambursabile atrase de echipa din primăria municipiului Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

A patra licitație pentru execuția lucrărilor la depozitul de ceramică veche, amenajat în șanțurile Cetății Alba Carolina: Valoarea proiectului, majorată

Publicat

în

A patra licitație pentru execuția lucrărilor la depozitul de ceramică veche, amenajat în șanțurile Cetății Alba Carolina: Valoarea proiectului, majorată

Consiliul Județean Alba a scos pentru a patra oară la licitație execuția lucrărilor pentru amenajarea unui depozit de ceramică veche în șanțurile Cetății Alba Carolina.

Consiliul Județean Alba a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru execuție lucrări pentru obiectivul de investiție – Amenajare depozit ceramică veche. Valoarea totală estimată a investiției este de 1.663.446 lei, fără TVA.

Situația actuală

Elit - Gustul Desăvârșit

Spațiul interior prezintă lucrări de amenajare la nivelul pardoselilor (decapări structura de beton în vederea delimitării șlițului perimetral de aerisire a pereților, decapări dure de tencuială ce au afectat zidăria pereților și bolților), umpluturi cu pietriș/sort 4 în zonele centrale ale spațiilor; zidăria interioară inclusiv umărul fundației sunt descoperite, instalațiile vechi, ruginite sunt în poziție; fără tâmplării.

Există lucrări nefinalizate la pardoseli (decapări pardoseli originale) anterioare și realizare pardoseli ceramice (local) cu un spațiu perimetral lat cu pietriș, decaparea tencuielilor originale anterioare straturi succesive, văruiala de pe pereți și bolți, realizare trasee instalații electrice aparente la pereți, pozare locală tâmplării lemn în vederea funcționalizării spațiului.

Structura interioară este acoperită cu pământ, toate spațiile realizate sunt boltite, dimensiunile geometrice (înălțimi, lățime, lungime) sunt strict funcționale.

Se urmărește ca prin reabilitarea efectivă a spațiului să se atingă următoarele aspecte:

– restaurarea spațiului interior – contragarda și tunel de acces pe ravelin;

– conversie funcțională a spațiului interior – schimbarea destinației obiectivului din construcție militară în spațiu interactiv restaurat și amenajat pentru depozitare ceramică veche care va fi accesibil publicului larg;

– crearea unei infrastructuri pentru asigurarea condițiilor de confort, siguranță și securitate pentru public în vederea introducerii acestui obiectiv în circuitul turistic local și național.

Depozitul de ceramică veche va cuprinde un spațiu pentru depozit ceramică veche, un spațiu expozițional pentru obiectele de tezaur, un laborator de restaurare ceramică și un atelier școală de restaurare, precum și o platformă înierbată la partea superioară ravelinului cu zonă de circulație pietonală unde se va amenaja un spațiu interactiv de vizitare cu piesele de patrimoniu descoperite cu ocazia săpăturilor arheologice din perimetrul municipiului Alba Iulia.

Se vor crea condiții pentru montarea pe această suprafață a unor elemente din lemn modulate tip podine, reversibile, pentru desfășurarea diferitelor spectacole sau simeze cu tematică, în aer liber.

Amenajarea depozitului de ceramică veche se va face în conformitate cu recomandările Expertizei tehnice și va cuprinde cel puțin o parte din următoarele categorii de lucrări:

-refacerea elementelor structurale ale construcției și asigurarea elementelor nestructurale, daca este cazul, în conformitate cu concluziile raportului de expertiză tehnică

-executarea lucrărilor pentru păstrarea aspectului și stilului arhitectural al spațiului

-lucrări de restaurare materiale de construcție originale (cărămidă, piatră), la structuri pe fața interioară/exterioară

-restaurarea elementelor decorative exterioare și punerea în valoare într-o cromatică adecvată cu păstrarea stilului architectural al spațiului

-lucrări de înlocuire a tâmplăriei exterioare/interioară (uși de acces, ferestre), pardoseli

-înlocuirea instalațiilor existente (dacă este cazul): tehnice, electrice, sanitare, alimentare cu apă și canalizare

-realizarea de instalații curenți slabi (supraveghere video, control acces, efracție), incendiu, de încălzire și climatizare, instalații de ventilare mecanică și condiționare aer

-crearea de facilități/adaptare infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (rampe de acces)

-lucrări de asanare

-alte lucrări necesare a fi realizate recomandate de proiectant

-lucrări pentru amenajarea platformei Bastionului


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare