Sâmbătă: Hodaița, obicei vechi de peste 100 de ani, de postul Paștelui, la Micești. Plăcinte, gogoși și vin în jurul focului la povești, cum era mai demult
Sâmbătă, 17 februarie, în Alba, la Micești, de Lăsata Secului, localnicii se vor strânge cu mic cu mare și vor aprinde focul purificator, reînviind obiceiul Hodaiței, înainte de Postul Paștelui. Tradiția spune că, astfel, duhurile rele sunt alungate.
De luni începe postul Paștelui, iar în mai multe părți ale țării tradițiile vechi de sute de ani au reînviat. Cu toate că și-au mai pierdut din farmec, ritualurile se respectă în fiecare an.
Obiceiul datează de peste 100 de ani, așa spun oamenii în vârstă din Micești, erau și ei copii și își aduc aminte cu drag de prinderea postului. Aceștia se adunau în fiecare an în ajunul postului, la Hodaiță, o tradiție veche prin care erau convinși că alungă spiritele rele.
“Dorim să reînviem tradiția din Micești. Tradiție fiind, mâna de oameni care organizează acest eveniment anunță că este un eveniment NON POLITIC și NON COMERCIAL. Organizăm HODAIȚA doar pentru a reuni cât mai multă lume din comunitatea Micești și pentru a ne aduce aminte de obiceiurile locale care în ultima vreme s-au cam dat uitării, din păcate. Vom întinde o masă mare cu plăcinte, prăjituri, gogoși, vin, toate aduse de persoanele prezente. Vă așteptăm să ne adunăm cât mai mulți în jurul focului la povești, cum era mai demult și pe cât posibil, fără telefoane mobile“, spun organizatorii.
Această tradiție se pornește la început de post arătând oamenilor că este foarte important să își lase toate răutățile, iar focul pe care îl reprezintă Hodaița îi îndeamnă să se îndrepte și să primească lumina Paștelui.
Locul de întâlnire va fi parcarea din fața stadionului din Micești, începând cu ora 18.00.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025
Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025 Camera de Conturi Alba a publicat un raport rezultat în urma misiunii de audit financiar derulat la Primăria comunei Noșlac, pentru exercițiul bugetar al anului 2025. Concluzia auditorilor este de ”opinie contrară”, ceea […]
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști
Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]
Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom
Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]