Sport

Sâmbătă, CS Hunedoara – Industria Galda | Echipa condusă de Paul Ciucă, după puncte lângă furnale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Industria Galda de Jos a reușit un succes lejer runda trecută, 5-1 cu CSM Lugoj, însă apăsarea clasării în subsol (locul 14, 9 puncte) există în continuare pentru echipa condusă de Paul Ciucă, ce se chinuie să evadeze din zona minată.

Deplasarea lângă furnale aduce în fața grupării găldene o echipă cu un moral excelent, sâmbătă, 3 noiembrie, la ora 14.00. Nou-promovata CS Hunedoara, eliminată în vară de Sportul Petrești din Cupa României, a trecut peste șocul acelei reprize de coșmar cu Național Sebiș, răstimp în care a primit 5 goluri în fața fanilor, și reușit o serie excelentă, trei victorii la rând, învingând la Ocna Mureș și apoi, în două runde succesive, primele două clasate, ajungând pe locul șapte (cu 17 puncte). Șoimii Lipova (singurul insucces al liderului) și ACS Dumbrăvița (primul eșec intern pentru bănățeni). Fără R. Moga și Gergely – indisponibili, dar cu un atacant, Alexandru Cioară, în mare formă (golgeterul echipelor din Alba, cu 7 reușite, ce a marcat jumătate din golurile propriei formații), vizitatorii încearcă să ia puncte în Hunedoara. “Întâlnim o echipă cu un moral excelent după victorii succesive împotriva primelor două clasate. În acest context misiunea noastră devine mai dificilă, însă situația în care suntem ne obligă la mobilizare totală în a ne juca șansele și să sperăm că vom lega victoria de etapa trecută cu obținerea unui punct, sau, de ce nu, a trei puncte, la Hunedoara”, a precizat antrenorul Paul Ciucă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult