Sâmbătă, 6 octombrie, Conferință duhovnicească la Alba Iulia susținută de Arhimandritul Zaharia Zaharou
Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia în colaborare cu Asociația „Sfântul Siluan Athonitul” organizează sâmbătă, 6 octombrie 2018, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, un eveniment duhovnicesc deosebit: conferința „Sporind în cunoașterea lui Dumnezeu și a omului” susținută de Arhimandritul Zaharia Zaharou, duhovnic al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.
Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou este unul dintre cei mai profunzi trăitori și mărturisitori contemporani ai dreptei credințe. Cipriot la origine, Părintele Zaharia este în prezent duhovnic al Mănăstirii Ortodoxe „Sfântului Ioan Botezătorul”, întemeiată de Părintele Sofronie Saharov (1897-1993), ucenicul Sfântului Siluan Athonitul (1866-1938), în Essex, Anglia. În această mănăstire, el s-a format în duhul Sfântului Siluan Athonitul, marele bărbat prin care Dumnezeu vestește generației noastre căile mântuirii, făcând experiența cuvântului plin de har al Părintelui Sofronie care însuflă și convinge, cucerind inima.
Părintele Zaharia este un mărturisitor al unei teologii înțeleasă ca descriere a întâlnirii personale cu Hristos, a experienței viețuirii cu Dumnezeu și în Dumnezeu, o teologie ce este un har al Duhului Sfânt ce aprinde inima omului, făcând din cel ce a primit acest har o lumină în lume care împărtășește cuvintele vieții. De aceea conferințele Părintelui Zaharia sunt evenimente duhovnicești, prilejuri de a primi cuvinte pline de putere, izvorâte prin rugăciune dintr-o inimă lărgită de dragostea față de Dumnezeu și față de oameni, cuvinte capabile să renască sufletele care însetează după Dumnezeul Cel viu (Ps. 41, 2).
Ca de fiecare dată, și în conferința „Sporind în cunoașterea lui Dumnezeu și a omului”, Părintele Zaharia ne va transmite în cuvinte proaspete, vii și personale ceea ce a moștenit de la Părintele Sofronie și, prin intermediul acestuia, de la Sfântul Siluan Athonitul, dar și propria sa experiență duhovnicească.
Cu acest prilej va fi lansat și volumul Părintelui Zaharia „Veșnicul astăzi. Călătorind împreună cu Biserica în lumina praznicelor”. Realizată în condiții grafice deosebite, cartea ne călăuzește de-a lungul perioadelor liturgice ale Triodului și Penticostarului cu ajutorul profundelor meditații ale părintelui și a reprezentărilor iconografice din tradiția ortodoxă, conștientizându-ne că „văzut din perspectiva istoriei mântuirii, timpul devine locul întâlnirii dintre Dumnezeu și om. Dumnezeu S-a pogorât la noi ca să ne mântuiască, iar noi putem să-L întâlnim încă din viața aceasta, în fiecare sărbătoare a Bisericii”.
Biroului de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]
NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future
NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]
