Sâmbătă, 22 septembrie, în Cealaltă Capitală, “Alba Iulia City Race”, ediția 2018 | Record de participare la evenimentul atletic devenit ambasador al sportului albaiulian
Sâmbătă, 22 septembrie, ediția a patra a “Alba Iulia City Race”, eveniment de seamă devenit un veritabil
ambasador al sportului din Alba, va transforma Alba Iulia, pentru o zi, în capitala atletismului românesc. În 2018 competiția atletică se anunță o reușită încă înainte de a începe, putându-se anticipa un record de participare, cu peste 730 de concurenți înscriși până ieri, din toate colțurile țării și de peste hotare, alergători din Kenya, dar și peste 200 de copii (la această secțiune înscrierile sunt deschise până sâmbătă, la fața locului). “Este o ediție specială, vom celebra cei 100 de ani de la Marea Unirea prin logo-ul pe care în vom avea pe tricouri”, a menționat Radu Milea, director de concurs. În premieră pentru o cursă din România, în kiturile celor de la semimaraton, crosul Star Transmission și Cursa Cetății Selgros, adică în cursele rezervate seniorilor, se va găsi tricou tehnic oficial Compressport.
Vor fi competitori de toate vârstele, profesioniști sau amatori, înscriși la cele patru curse (cei mai mulți la semimaraton), care se vor bucura de o competiție devenită un “brand” pentru municipiul reședință de județ, startul urmând să se dea într-un mod devenit tradițional, cu tunul, din Piața Cetății Alba Carolina. Se respectă scenariu devenit deja clasic entru Alba Iulia City Race, revenită în 2017, după o pauză de un an. La ora 10.00 se dă startul comun pentru semimaraton și cros, iar la ora 10.05 va debuta cursa populară (ce se desfășoară în Șanțurile Cetății), cei mici vor concura în “Kids Race”, începând cu ora 14.00, festivitatea de premiere fiind prevăzută sâmbătă, în jurul orei 16.00-16.30, în zona statuii lui Mihai Viteazul (competitorii clasaţi pe podium vor avea parte de „flower ceremony”). Dacă în anii anteriori Ana Maria Brânză şi Marian Oprea au fost desemnaţi ambasadorii întrecerii de anvergură, care promovează prin sport imaginea Capitalei de Suflet a României, de data aceasta nu s-a mai apelat la “un nume”, la fel ca și în 2017.
Și în 2018, organizarea aparţine Primăriei municipiului Alba Iulia, în colaborare cu Asociaţia „Sport la orice vârstă”, iar cuantumul premiilor ajunge la 20.000 de lei, bugetul total al concursului cifrându-se la aproximativ 200.000 de lei. Printre cei mai buni “tricolori” prezenți se numără Nicolae Soare (campion național la 5000 metri, 10.000 metri și semimarraton), Paula Todoran (multiplă campioană națională), Ștefan Gavril (semifondist din Brașov, care locuiește în Italia), sau localnica Alina Boholțan.
*King Mamut şi Queen Mamut!
Semimaratonul este cea mai spectaculoasă dintre cele 4 curse, traseul fiind unul complex: Parcul Unirii, se traverseaza Bulevardul “1 Decembrie 1918”, se intră pe aleea pietonală Bulevardul Transilvaniei, se urcă spre Catedrala Unitătii Naţionale şi apoi spre Vârful Mamut, unde primul concurent şi prima concurentă care ajunge vor primi titlurile de King Mamut şi Queen Mamut, dar şi premiile speciale în valoare de 300 de lei. Ajungând la această secţiune, a premiilor vă prezentăm în continuare recompensele acordate celor mai bine clasaţi: *semimaraton la open (general masculin şi general feminin): locul 1 – 1400 de lei, locul doi – 1100 de lei, locul trei – 900 de lei, locul 4 – 600 de lei, locul 5 – 400 de lei, locul şase – 300 de lei; pe categorii de vârstă (masculin şi feminin): locul întâi – 300 de lei, locul doi – 200 de lei, locul trei – 100 de lei; se acordă două bonsuri financiar, masculin și feminin (500 de lei) pentru un nou record al traseului; *cros Star Transmission (10 kilometri): la open (general masculin şi general feminin): locul 1 – 600 de lei, locul doi – 400 de lei, locul trei – 300 de lei; pe categorii de vârstă (masculin şi feminin): locul întâi – 300 de lei, locul doi – 200 de lei, locul trei – 100 de lei; *cursa populară Selgros (2,7 kilometri, în limitele Cetății Alba Carolina): primele trei poziţii la open masculin şi feminin – vouchere/ echipament sportiv; cel mai bine clasat competitor din Alba (masculin sau feminin), la semimaraton şi cros – premiu de 200 de lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”
Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur
Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]
CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]
