Opinii - Comentarii

Salarii mai mari pentru bugetari. Ce creșteri ar putea fi înregistrate în învățământ și în sănătate

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400.000 de angajaţi  la Stat ar urma să aibă salarii mai mari, potrivit unei variante a ordonanţei de urgenţă discutate de Guvern cu principalele sindicate. Lefurile ar urma să crească mai ales în învăţământ şi în domeniul sănătăţii. Pe tema veniturilor bugetarilor au discutat marți, 17 mai, şi premierul şi şeful statului. 

Petrecerea Divorțaților

Creșterile salariale vizează 278.356 angajați din sistemul public, din totalul de 1,2 milioane de persoae plătite din fonduri publice. Impactul bugetar total va fi de 2,296 miliarde de lei. În ceea ce privește creșterile salariale din sănătate, impactul bugetar va fi 1,022 miliarde de lei.

Proiectul de ordonanță prevede ca angajații plătiți din fonduri publice din aceeaşi instituţie publică ce beneficiază „de un salariu de bază/indemnizaţie de încadrare mai mici decât cele stabilite la nivel maxim pentru fiecare funcţie/ grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/ indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei, autorităţii publice, unităţii respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

În ceea ce privește salariile din sănătate, ordonanța prevede o creștere suplimentară de circa 10% a salariilor debutanților.

Se introduce, de asemenea, un sistem de premiere bazat pe criterii de performanță, în limita a 2% din cheltuielile salariale ale instituției.

Un sistem asemănător de premiere este prevăzut și pentru angajații din învățământ. Ordonanța nu prevede însă alte creșteri salariale pentru personalul din educație.

În ceea ce privește salariații din administrația publică centrală, salariile acestora vor fi stabilite la 70% din nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Este vorba despre „personalul din aparatul propriu al ministerelor şi din instituţiile subordonate sau aflate în coordonarea acestora, salarizat la acelaşi nivel ca ministerele, din Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Concurenței, Curtea de Conturi, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Consiliul Național al Audiovizualului, Consiliul Legislativ, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, precum și pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici din cadrul instituției prefectului”, se arată în proiectul de ordonanță.

Varianta finală va fi prezentată de ministrul Muncii la Guvern, la ora 19.00.

Sindicaliștii care au ieșit de la negocierile de la Ministerul Muncii s-au declarat nemulțumiți de proiectul de ordonanță, în special din cauza creșterilor salariale mici din învățământ.

sursa: Digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica

Mădălina Opriș

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]

Citește mai mult