Actualitate

Salarii în funcție de PERFORMANȚĂ pentru profesori. Declarațiile Ministrului Educației

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că i se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova. Creșterile pe care le va propune să fie oferite profesorilor din fondurile viitorului Plan de Redresare și Reziliență trebuie date pe anumite criterii de performanță, a declarat acesta.

Cîmpeanu a declarat zilele trecute că va insista pe creșterea componentei cheltuielilor de funcționare a școlilor din costul standard per elev, care în opinia sa nu s-a majorat suficient în raport cu dublarea componentei pentru salarii în ultimii patru ani. După ce în urmă cu o zi declara că “prioritate am să dau cheltuielilor de funcționare a școlii”, Cîmpeanu a introdus în discurs o majorare salarială pe bază de criterii de performanță, plătită din fonduri europene.

Sorin Cîmpeanu: “Voi susține ca din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să poată fi acordate creșteri salariale în domeniul Educației, și un criteriu care mi se pare corect este acela al performanței. Performanța judecată nu neapărat prin excelență, nu elitismul, este mult mai greu sa duci un elev de la nota 5 (cinci) la nota 6 (șase), decât să-l duci de la nota 9 (nouă) la nota 10 (zece).”

Moderator: Deci veți ține cont și de asta, nu doar de profesorii care dau olimpici, profesorii care duc copiii la concursuri internaționale. Vă veți gândi și la profesorul din comuna X care are o mână de elevi, adunați de multe ori din 3-4 clase și pe care îi ține în școală, de exemplu?

Sorin Cîmpeanu: Două lucruri: eu sunt absolvent de clasă de matematică fizică la colegiul Național Sfântul Sava. Sunt colegii centenarei, care trebuie să ținute, sunt elitele României, dar mult mai mult decât Colegiul Sfântul Sava și colegiile centenare, trebuie ajutate școlile din mediul rural. În anul 2014 când am preluat Ministerului Educației, pentru prima dată, veneam din învățământul universitar, avem cunoștințe minime spre foarte puține despre sistemul preuniversitar, am insistat în primele luni să merg în toate județele țării și să văd cele mai năpăstuite școli. Am văzut școli pentru care, înainte să fi mers acolo, puteam să bag mâna în foc că nu mai există în România. Sunt convins că mare parte din populația României nu-și imaginează câtă nevoie și câte inechitate există între urban și rural .

Moderator: Ați stabilit cam cat la sută din salarii va fi această componentă de performanță?

Sorin Cîmpeanu: Nu, este cu totul și cu totul prematur, este doar o idee. Mâine vom avea discuții la Ministerul Educației cu toate sindicatele din învățământ, apoi vom avea discuții cu asociațiile de elevi, cu asociațiile de părinți, cu asociațiile de studenți și mai apoi vom avea discuții și cu rectorii. Deci cu siguranță cu sindicatele asta va face parte de pe agenda discuțiilor, vom vedea care este numitorul comun. Sunt convins că vom găsi soluții. După ce vom găsi soluții voi fi nevoit să lupt pentru ele.

Moderator: Chiar dacă e prematur, v-ați gândit cine să facă această evaluare ca să nu fie interpretabil? Că profesorul X a primit poate pe ază de prietenie sau pe bază de simpatie sau pe o altă bază incorectă și profesorul Y, care poate și el în opinia celelalte tabere face performanță nu va primit nimic?

Sorin Cîmpeanu: Răspunsul pe care vi-l dau intră sub incidența răspunsului precedent, din perspectiva căruia echitatea este un lucru pe care doresc să-l încurajez. Echitatea inclusiv la acordarea acestor creșteri salariale. Mi se pare greșit să fie acordate creșteri salariale otova, dacă îmi permiteți un termen. Ele trebuie să fie date pe anumite criterii. Acele crește procentuale de salariu nu au de-a face cu echitatea. În același subiect intră și concursurile pe care doresc să le organizez pentru inspector școlar pe care doresc să le organizez mai apoi pentru directorii de școli.

Reamintim că PNRR este planul României de atragere a fondurilor de urgență de la Uniunea Europeană, are o valoare totală de 30,4 miliarde euro și, conform programului de Guvernare, 6% din aceste fonduri vor fi alocate pentru Educație.

Sorin Cîmpeanu a anunțat de la Guvern, în briefing de presă cu premierul Florin Cîțu, că salarizarea profesorilor în funcție de performanță a fost discutată la Guvern: “există posibilitatea să introducem o componentă salarială de motivare în funcție de performanță, prin PNRR“.

După ce PNRR conținea inițial o alocare de 1,05 miliarde de euro pentru Educație, din care 500 milioane euro erau destinate colegiilor centenare din România, Cîmpeanu spune acum că fondurile s-au dublat și că banii se vor duce mai multe către școlile din rural.

Anunțul ministrului vine în contextul în care cadrele didactice ar fi trebuit să primească o creștere salarială de 16% la 1 septembrie 2020, potrivit OUG 114/2018, care a modificat Legea salarizării nr. 153/2017, majorare care a fost amânată de Guvernul Orban pentru 1 septembrie 2021.

De asemenea, prin Legea bugetului de stat, în 2021, toți salariații din sectorul bugetar ar fi trebuit să beneficieze de o creștere a salariilor cu ¼ din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018.

Premierul Cîțu a anunțat că salariile angajaților în sistemul de stat vor fi înghețate în 2021.

Sursă: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului De la 25 august 2026, România are un nou cadru legislativ în materie de urbanism și construcții. Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor schimbă inclusiv regulile pentru lucrările care pot fi executate fără autorizație de construire. Cea mai importantă […]

Citește mai mult

Actualitate

Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud

Ioana Oprean

Publicat

în

Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află și un proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea În România funcționează, în prezent, cinci colegii naționale militare, toate aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Rețeaua este construită ca o verigă de pregătire între învățământul gimnazial și instituțiile militare de învățământ superior, având rolul de a forma elevi atât din […]

Citește mai mult