Actualitate

S-a introdus coplata. Din aprilie, pacienţii vor plăti o taxă pentru spitalizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pacienţii vor plăti începând cu luna aprilie o sumă cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă. Introducerea taxei a fost aprobată prin hotărâre de guvern, au declarat surse oficiale citate de realitatea.net.

Petrecerea Divorțaților

Taxa va fi plătită o singură dată, la momentul externării din spital. Coplata a fost introdusă în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014, document aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

Conform proiectului prezentat public în luna ianuarie de Ministerul Sănătăţii, pacienţii vor plăti la externarea din spital între 5 şi 10 lei pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, medicii de familie vor primi 70% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 30% pentru servicii, iar ambulatoriu de specialitate va primi cu 50% mai mult.

Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.
Excepţie fac serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihic şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi serviciile acordate pacienţilor care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) şi pentru serviciile acordate pacientilor pentru care criteriul de internare este urgenţa.

Categoriile de asiguraţi scutite de coplată fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, după caz, declaraţie pe proprie răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri. Guvernul a amânat de mai multe ori introducerea coplăţii în sănătate.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea Încă un cap de porc, al doilea, ar fi fost găsit marți dimineață, în 20 octombrie 2026, în localitatea Tunari, în fața unei firme […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea locuințelor și terenurilor din România în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a anunțat luni, 19 octombrie, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, […]

Citește mai mult

Actualitate

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției Albaiulianul Laurențiu Blaga a anunțat, luni, 19 octombrie 2026, încetarea mandatului său la conduecrea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în contextul trecerii Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție. Acesta s-a aflat […]

Citește mai mult