Ştirea zilei

S-a întors roata: O femeie din Alba trimisă în judecată după ce a agresat un bărbat și l-a lovit cu palmele peste cap

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a întors roata: O femeie din Alba trimisă în judecată după ce a agresat un bărbat și l-a lovit cu palmele peste cap

O femeie din Alba a fost trimisă în judecată de magistrații Judecătoriei Alba Iulia pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Petrecerea Divorțaților

La data de 21 aprilie, dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară, iar motivarea a fost făcută publică pe portalul rejust.ro.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpata, în data de 17.08.2021, în jurul orei 21:30, în timp ce se afla în apropierea dispensarului din localitatea Săliștea, a agresat fizic persoana vătămată, lovindu-l pe acesta cu palmele în zona capului și a spatelui.

În cauză nu au fost formulate cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi nu se impun a fi invocate nici din oficiu.

Decizia poate fi atacată cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!

Ioana Oprean

Publicat

în

Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

Citește mai mult