Rotary Alba Iulia vizează achiziționarea de aparatură în valoare de 40.000 de euro pentru Centrul ”Maria Beatrice”
Următorul mare proiect al Clubului Rotary Alba Iulia este strângerea de fonduri pentru achiziționarea unei aparaturi în valoare de 40.000 de euro care să ajute copiii cu probleme de sănătate, în special afecțiuni neuromotorii, proiectul fiind prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Primul proiect organizat pentru strângerea de fonduri pentru noua aparatură, care ar ridica nivelul de calitate al serviciilor, a fost un bal de caritate.
”Ne-am gândit la un proiect de anvergură. Așa numitul global grand cu o valoare destul de mare, 40.000 de euro. Proiectul constă în achiziționarea de aparatură, materiale specifice pe care urmează să le donăm către Maria Beatrice. Nu știm cât va dura: câteva luni, doi ani, trei ani, în funcție de gradul de implicare a cluburilor din țară, județ, străinătate”, a spus dr. Aurel Crișan, viitorul președinte al Clubului Rotary Alba Iulia.
Fondatorul centrului, Sebastian Onac, a spus că ajutorul Clubului Rotary este providențial, iar centrul a crescut de la an la an și există copii care vin, aici, din diaspora.
”Existența Centrului Maria Beatrice pleacă de la o înșiruire de întâmplări, care până la urmă nu sunt întâmplări ci un curs firesc de evenimente care concură la dezvoltarea noastră ca centru. Nu pot decât să mulțumesc Clubului Rotary că mergem împreună în continuare pentru că am ajuns la un nivel de la care singuri nu am avea posibilitatea să ne dezvoltăm”, a spus Sebastian Onac.
Onac a adăugat că balul este foarte importat pentru mediatizarea istoriei centrului pentru că mulți au auzit de el, dar nu știu de unde a plecat și unde a ajuns. La bal s-au strâns fonduri din donații, plata invitațiilor și licitații.
În vederea strângerii celor 40.000 de euro se vor organiza mai multe proiecte și se va cere și implicarea cluburilor Rotary din țară și străinătate.
La Centrul Maria Beatrice din Alba Iulia beneficiază de tratamente copii din toată țara, acum și din Diaspora și nu doar cu dizabilități. Este vorba și de copii care au suferit accidentări și au nevoie de termen mai lung de recuperare. Afecțiuni neuromotorii, osteoarticulare și musculo-scheletale: paralizie cerebrală infantilă, tetrapareză, hemipareză, monopareză, parapareză,tulburari de coordonare, retard psiho-neuro-motor, diferite sindroame neurologice (sindrom West, boli genetice, etc.), boli ale maduvei spinării, afecțiuni posttraumatice–cranio-cerebrale și vertebro-medulare, leziuni de nervi periferici, miopatii și boli neuromusculare (distrofii musculare), tulburări de statică vertebrală (cifoze, scolioze, hiperlordoze, etc.), deviații de membre superioare și inferioare (genu varum, genu valgum, talus valgus, genu recurvatum, picior plat, picior strâmb congenital, picior equin, etc), sechele rahitism, retracții de tendoane, stări post fracturi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]
