Actualitate

Romsilva ar putea exploata circa 17 milioane metri cubi de lemn fără să încalce legea

Ioana Oprean

Publicat

în

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva ar putea să exploateze 17 milioane de metri cubi de lemn fără să încalce legea, însă pune pe piață 9,5 milioane metri cubi, a declarat, joi, secretarul de stat Ministerul Apelor și Pădurilor, Istrate Ștețco, la dezbaterea „Concurența în economia forestieră din România” organizată de Export Club.

Petrecerea Divorțaților

„Rezultatele inventarului fondului forestier național nu au fost validate. Cred că, după al doilea ciclu, anul următor, când o să valideze aceste rezultate, o să vedem în ce situație ne aflăm. (…) Vă dau în premieră o informație: Romsilva astăzi ar putea să exploateze 17 milioane de metri cubi fără să încalce legea, o parte fiind inaccesibilă, posibil 3-4 milioane metri cubi, și ei pun pe piață 9,5 milioane metri cubi.

Anual s-au acumulat cantități care nu au fost puse pe piață, iar populația se bate pe o resursă limitată. Tocmai de aceea trebuie scoasă la lumină resursa de masă lemnoasă, dar în condiții corecte”, a spus Istrate Ștețco.

Acesta a precizat că există 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn de foc, iar dacă se estimează un consum de 4 metri cubi per gospodărie se ajunge la 14 milioane de metri cubi, cu toate că din statistici rezultă că se taie 17 milioane de metri cubi. Potrivit sursei citate, în momentul de față a apărut un conflict în condițiile în care este nevoie de lemn pentru industria mobilei, dar și pentru încălzirea populației.

„Criza lemnului de foc a plecat de la faptul că toată resursa a fost dată operatorilor economici, într-o primă fază 100% prin Hotărârea de Guvern din 2015 , iar în 2016, circa 85% din resursă era pusă la dispoziția operatorilor economici să o cumpere pe picior. Plecând de aici au crescut și prețurile. A venit și Radarul Pădurii care a redus volumul tăierilor ilegale, clar o resursă importantă până în anii 2014 — 2015, estimată undeva la 8,8 milioane de metri cubi. O resursă care intra în special în încălzirea populației și o parte și în industrie. Toate acestea au generat criza”, a explicat Istrate Ștețco.

Soluția găsită a fost de a obliga Romsilva de a pune în primă fază la dispoziția populației masa lemnoasă exploatată, iar ulterior agenților economici.

„Este posibil să nu găsim soluții în toamna aceasta întrucât resursa a fost valorificată în toamna anului trecut, că așa este procedura: resursa se valorifică cu un an înainte pentru anul de producție următor”, a adăugat oficialul de minister.

Nu în ultimul rând, secretarul de stat a precizat că speră ca luna aceasta să fie terminată Strategia Forestieră Națională care va fi valabilă în perioada 2018 — 2028.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult