Actualitate

România va primi 10 milioane de vaccinuri anti-COVID! Câți români se vor putea imuniza cu acest ser

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi, 26 decembrie, a sosit prima tranșă de 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 de la BioNTtech/Pfizer. Toate țările vor fi vaccinate în același timp.

Petrecerea Divorțaților

Prezent astăzi, 26 decembrie, la Institutul de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” la sosirea primei tranșei de 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 de la BioNTtech/Pfizer, premierul României, Florin Cîțu a declarat: „Campania de vaccinare începe în același timp în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Avem totul pus la punct.

Este un moment important, îl așteptăm de un an de zile”; „apariția vaccinului într-un timp record va ajuta la eradicarea pandemiei într-o perioada cât mai scurtă, sper eu; în completarea măsurilor pe care le avem, vaccinul vine să ajute la acest lucru”. De asemenea, premierul României a precizat că „săptămâna viitoare vom primi în jur de 144.000 de doze; în total, România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin”.

Precizăm că, pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer, România poate accesa peste 10 milioane de doze de vaccin. În plus, în acest moment, Comisia Europeană urmărește dezvoltarea unui portofoliu divers de vaccinuri candidate pe platforme diferite, astfel încât să crească șansele de a avea mai multe vaccinuri disponibile, după autorizarea de punere pe piață acordată de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

La începutul lunii ianuarie, EMA urmează să finalizeze evaluarea celui de-al doilea vaccin împotriva COVID-19, respectiv vaccinul dezvoltat de compania Moderna. Numărul de doze repartizat României din vaccinurile ce ar putea obține recomandarea din partea EMA și autorizarea din partea Comisiei Europene va fi stabilit în aceeași manieră în care s-a perfectat contractul cu primul producător al cărui produs a trecut deja de aceste trepte.

Până în acest moment, Comisia Europeană a semnat contracte cu șase companii. În baza acestor contracte semnate și în funcție de ce vaccinuri vor fi, în continuare, recomandate de către EMA și autorizate de către Comisia Europeană, România va putea accesa numărul de doze necesar pentru vaccinarea a 10,7 milioane de persoane, cu posibilitatea de suplimentare.

Conform Strategiei UE privind vaccinurile împotriva COVID-19, Uniunea Europeană și-a asumat un rol important în ceea ce privește garantarea accesului universal la testele, tratamentele și vaccinurile împotriva COVID-19. Obiectivele asumate de Uniunea Europeană sunt legate de asigurarea calității, siguranței și eficacității vaccinurilor și asigurarea accesului echitabil și în timp util la vaccinuri pentru cetățenii UE.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților

Ioana Oprean

Publicat

în

Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților Moșii de toamnă în 2026 sunt prăznuiți sâmbătă, 7 noiembrie, fiind o zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Sărbătoarea face parte din calendarul zilelor dedicate […]

Citește mai mult

Actualitate

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română Tot mai mulţi pensionari suportă din ce în ce mai greu cheltuielile pe care le au de făcut, din cauza situaţiei economice tot mai dificile din România, astfel că aşteaptă cu tot mai multă nerăbdare […]

Citește mai mult

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult