România, ţara cu cele mai mari inegalităţi de venituri între bogaţi şi săraci din Uniunea Europeană
Nivelul de sărăcie al românilor este în scădere, dar inegalitatea veniturilor rămâne cea mai mare din Uniunea Europeană, în condiţiile în care cei mai bogaţi 20% dintre români câştigă de opt ori mai mult decât cei mai săraci 20%, cel mai mare raport din UE, potrivit raportului de ţară publicat miercuri de Comisia Europeană (CE).
Categoriile sociale cele mai afectate de sărăcie sunt tinerii, familiile cu copii, persoanele cu dizabilităţi, persoanele de etnie romă şi populaţia rurală. Totuşi, CE subliniază că au fost făcute progrese importante în ceea ce priveşte reducerea riscului de sărăcie în ultimii ani.
„A fost făcut un progres substanţial în reducerea populaţiei aflate în risc de săracie sau de excluziune socială în atingerea ţintei de 580.000 de persoane. În termeni absoluţi, 1,68 milioane persoane au ieşit din zona de risc între 2008 şi 2015”, se arată în raport.
Inegalitatea la nivelul veniturilor a crescut începând cu 2012, având o puternică accelerare în 2015.
Potrivit unui grafic publicat în raport, România are cea mai mare inegalitate a veniturilor din UE, fiind urmată de Lituania, Bulgaria şi Spania.
Statele care înregistrează un produs intern brut (PIB) per capita mai mic au, de regulă, o inegalitate mai mare a veniturilor, însă această tendinţă explică doar parţial situaţia din România, potrivit CE.
Nivelul ridicat de inegalitate este cauzat şi de efectele redistributive în scădere ale sistemului de taxe şi este accentuat de diferenţele mari existente între mediul rural şi cel urban.
În comparaţie cu zonele urbane, de două ori mai mulţi oameni din zonele rurale trăiesc în comunităţi izolate şi se confruntă cu probleme legate de locuinţă şi de găsirea unui loc de muncă.
Procentul oamenilor care trăiesc în case de o calitate foarte slabă şi îşi cheltuiesc peste 40% din venituri pe întreţinerea casei este unul dintre cele mai mari din UE.
Reprezentanţii CE avertizează că impactul sistemului de taxare asupra reducerii inegalităţii veniturilor este relativ scăzut.
Astfel, diferenţa dintre inegalitatea veniturilor brute şi a celor nete, după plata taxelor şi beneficiilor, este relativ scăzută. Gradul de progresivitate al taxelor aplicate veniturilor este relativ scăzut, contribuind la actuala situaţie.
Mai mult, Guvernul a eliminat plafonul de cinci salarii medii brute la plata contribuţiilor sociale şi de sănătate, iar contribuţiile la sănătate pentru pensionari au fost eliminate.
În acest context al inegalităţii sociale, România se va confrunta şi cu scăderea populaţiei în vârstă de muncă (20-64 ani) cu 4% până în 2020, în condiţiile în care populaţia ţării a scăzut cu 6% din 2007 până în prezent.
„Ţinând cont de estimarea privind continuarea emigrării tinerilor şi de numărul limitat de persoane care se întorc, ţara riscă să piardă şi mai mult din resursa de muncă. Aceasta poate afecta creşterea productivităţii şi convergenţa veniturilor şi poate afecta asupra creşterii economice potenţiale”, se arată în raport.
În acelaşi timp, CE avertizează că există un mare potenţial nefolosit al forţei de muncă, în condiţiile în care inactivitatea rămâne una dintre cele mai mari din UE.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma
Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica