Actualitate

România, pe locul 2 în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe: Care este cel mai scump oraș

Ioana Oprean

Publicat

în

România, pe locul 2 în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe: Care este cel mai scump oraș

Cu un preț mediu de 1.266 de euro/mp, calculat pe baza datelor din principalele orașe din România, țara noastră se află pe locul al doilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Bosnia și Herțegovina, conform studiului Deloitte Property Index 2022, realizat în 23 de țări și 68 de orașe.

Petrecerea Divorțaților

Comparativ cu anul anterior, prețul mediu este mai mare cu 7,3%.

Printre statele de pe continent cu cele mai mici prețuri medii se mai află Serbia (1.520 euro/mp) și Portugalia (1.537 euro/mp).

În clasamentul pe orașe, cel mai scump din România este Cluj-Napoca, cu o medie de 1.940 de euro/mp, urmat de București (1.573 de euro/mp) și Brașov (1.348 de euro/mp).

În privința gradului de accesibilitate a locuințelor pentru cetățenii fiecărei țări, calculat în funcție de numărul de salarii medii brute anuale necesare pentru cumpărarea unui apartament standard (70 mp), România se află pe locul șapte din cele 19 țări pentru care a fost calculat acest indicator. Astfel, un român are nevoie de 6,3 salarii anuale pentru o astfel de achiziție. Conform studiului, locuințele cel mai greu accesibile sunt în Cehia, unde este nevoie de 13,3 salarii medii brute anuale pentru o locuință proprie, iar cele mai accesibile sunt în Irlanda (3,1 salarii medii anuale), Norvegia (4,4) și Belgia (4,5).

„Piața imobiliară este considerată un barometru al economiei, fiind influențată de mai mulți factori, cum ar fi disponibilitatea terenurilor pentru dezvoltări imobiliare, aprovizionarea cu materii prime și materiale, costul construcțiilor, piața energiei etc., dar și de puterea de cumpărare a populației și de condițiile de finanțare. Anul acesta, un factor important va fi reprezentat de accesibilitatea și costul creditului, influențate puternic de inflație. În 2021, dobânda medie pentru creditele ipotecare în lei a scăzut sub 4% pe an, potrivit datelor BNR, dar de anul acesta este de așteptat să crească, pe fondul inflației generalizate. Pe de altă parte, investițiile imobiliare sunt considerate o clasă de active care protejează valoarea banilor în timp”, a declarat Alexandra Smedoiu, prtener Deloitte România.

Marea Britanie se află pe primul loc în clasamentul țărilor cu cele mai scumpe locuințe, după o creștere anuală de aproape 21%, până la o medie de 4.905 euro/mp. Austria, cu un avans de 7,3%, se află pe locul doi, cu o medie de 4.782 euro/mp. Prețuri de peste 4.000 de euro/mp s-au mai înregistrat în Franța (4.639 euro/mp) și în Germania (4.600 euro/mp). La polul opus, cu cele mai ieftine locuințe dintre țările pentru care există date disponibile la nivel național, se află Bosnia și Herțegovina (974 euro/mp) și România (1.266 euro/mp), notează Mediafax.

În schimb, Ungaria conduce la categoria creșteri de prețuri, cu un avans anual de 21,5% în 2021 față de 2020, urmată la mică distanță de Marea Britanie (21%), Slovacia (19,5%) și Cehia (18,4%). Per total, anul trecut, prețurile locuințelor au crescut în 18 dintre cele 21 de țări pentru care s-a calculat acest indicator. Scăderi de prețuri s-au înregistrat, în perioada menționată, în Spania, cu 8,5%, Slovenia, cu 3,8%, și Letonia, cu 1,3%.

În topul orașelor europene cu cele mai scumpe locuințe conduce Parisul, cu un preț mediu de 13.462 euro/mp pentru un apartament, urmat de Munchen (10.500 EUR/mp) și Londra (8.426 EUR/mp). Printre orașele în care locuințele sunt mai scumpe decât cele din capitala țării se numără Barcelona din Spania (6.251 EUR/mp), Anvers din Belgia (4.050 EUR/mp), Milano din Italia (3.844 EUR/mp), dar și Cluj-Napoca din România (1.940 ERO/mp).

„România se află printre țările analizate în care prețurile la apartamentele din marile orașe depășesc media națională, iar Cluj-Napoca se remarcă cu o diferență de peste 50%, în timp ce în București acestea sunt cu doar 25% mai mari. Așadar, discrepanțele de dezvoltare de la o regiune la alta se manifestă și pe piața imobiliară, atât la nivel de preț de tranzacționare, cât și în privința apetitului investitorilor pentru dezvoltarea unor proiecte rezidențiale. Zona de vest are un avantaj cert din acest punct de vedere și este de așteptat ca și în celelalte regiuni să apară concentrări urbane odată cu modernizarea infrastructurii care să favorizeze dezvoltarea economică”, a declarat Marius Vasilescu, Director Consultanță Financiară, Deloitte România.

Sursa: antena3.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]

Citește mai mult

Actualitate

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere

Ioana Oprean

Publicat

în

Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere Propunerea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de extindere a plafonării adaosului comercial la toate produsele alimentare din magazine a ajuns în atenția Guvernului. Măsura ar putea schimba regulile de comercializare pentru întregul sector alimentar, însă aplicarea sa depinde de o analiză economică și bugetară. […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol România continuă să se situeze printre statele Uniunii Europene cu cele mai reduse cheltuieli pentru protecție socială, raportate la Produsul Intern Brut. În 2025, statul român a direcționat către […]

Citește mai mult