România debutează la Atena în preliminariile CE 2016 şi apoi e meciul cu Ungaria la Bucureşti!
La tragerea la sorţi de duminica de la Nisa, Romania a picat in grupa F pentru calificarea la Campionatul European din Franta din 2016, alaturi de Grecia, Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord si Feroe. Selectionerul Victor Piturca a declarat ca este o „grupa accesibila”.
„N-am cazut intr-o grupa foarte grea. E o grupa accesibila. In general trei echipe se vor bate, poate si a patra. Grecia este favorita. Avem avantajul ca noi cunoastem Grecia, Ungaria o cunoastem foarte bine. Finlanda este o echipa periculoasa. Irlanda de Nord mi se pare ca a facut sapte puncte in grupa. Concluzia e ca fotbalul se joaca in teren. Mai e o perioada destul de lunga pana vor incepe meciurile„, a declarat Piturca la Dolce Sport, citat de Agerpres.
Piturca a mai spus ca „era important sa ne calificam in Brazilia (la Cupa Mondiala, n. red), am pierdut aceasta sansa. Acum sper sa ne calificam la turneul final„. Selectionerul a comentat si prezenta Ungariei in urna a doua valorica: „Daca Ungaria a fost in urna care a fost, inseamna ca merita sa fie acolo. Chiar daca noi am castigat impotriva lor (3-0 la Bucuresti).” Piturca a precizat ca „se vor mai schimba multe, sper sa se schimbe si in ceea ce priveste lotul nostru, pentru ca nu stam bine. Jucatorii nostri, 80-90 la suta nu joaca in exterior. Pana in toamna ar trebui sa mai apara 7, 8, 10 jucatori la rampa ca sa emitem pretentii la calificare„.
*Programul meciurilor din grupa F:
7 septembrie 2014
Ungaria – Irlanda de Nord
Insulele Feroe – Finlanda
GRECIA – ROMANIA (ora 21.45)*
11 octombrie 2014
ROMANIA – UNGARIA (ora 19.00)
Finlanda – Grecia
Irlanda de Nord – Insulele Feroe
14 octombrie 2014
Insulele Feroe – Ungaria
FINLANDA – ROMANIA (ora 21.45)
Grecia – Irlanda de Nord
14 noiembrie 2014
Grecia – Insulele Feroe
Ungaria – Finlanda
ROMANIA – IRLANDA DE NORD (ora 21.45)
29 martie 2015
Irlanda de Nord – Finlanda
ROMANIA – INSULELE FEROE (ora 19.00)
Ungaria – Grecia
13 iunie 2015
Finlanda – Ungaria
Insulele Feroe – Grecia
IRLANDA DE NORD – ROMANIA (ora 21.45)
4 septembrie 2015
Insulele Feroe – Irlanda de Nord
Grecia – Finlanda
UNGARIA – ROMANIA (ora 21.45)
7 septembrie 2015
Finlanda – Insulele Feroe
Irlanda de Nord – Ungaria
ROMANIA – GRECIA (ora 21.45)
8 octombrie 2015
Ungaria – Insulele Feroe
Irlanda de Nord – Grecia
ROMANIA – FINLANDA (ora 21.45)
11 octombrie 2015
INSULELE FEROE – ROMANIA (ora 19.00)
Finlanda – Irlanda de Nord
Grecia – Ungaria
Meciul de la Atena se va juca fara spectatori, din cauza unei suspendari primite de Federatia elena, potrivit GSP.ro.
Primele doua clasate din fiecare grupa se califica la turneul final, impreuna cu echipa de pe locul 3 care va avea cel mai bun punctaj contra formatiilor clasate pe locurile 1, 2, 4 si 5 in grupa sa. Celelalte opt echipe clasate pe locul 3 vor disputa un play-off in noiembrie 2015 pentru ultimele patru locuri de la turneul final.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Golgheterul Robert Rus, dublă
CSM Unirea Alba Iulia a urcat pe podium la Liga Elitelor Under 15, după victoria cu Rapid! Formația din Cetatea Marii Uniri a urcat pe podiumul Seriei 2, din play-off-ul Ligii Elitelor Under 15, după victoria externă repurtată cu Rapid Citește și: Foto: CSM Unirea Alba Iulia, calificare în play-off-ul Ligii Elitelor Under 15! Robert […]
Albaiulianca Ariana Iosa, un nou nume din Alba, în programul „Cavalerii Fluierului” Albaiulianca Ariana Iosa, arbitru asistent din Marii Uniri, a participat, în perioada 19–21 octombrie, la o nouă etapă a programului „Cavalerii Viitorului”, desfășurată la Mogoșoaia. Citește și: Arbitrii Elisabeta Sunzuiană, Gabriel Leahu și Claudiu Dorobanțu, promovare în Liga 3 „Pe parcursul celor trei […]
În perioada 23-25 octombrie 2026, Campionat european de Airsoft la Alba Iulia, cu aproximativ 80 de sportivi din opt țări
În perioada 23-25 octombrie 2026, la Alba Iulia se desfășoară Campionatul european de Airsoft, cu aproximativ 80 de sportivi din opt țări Aproximativ 80 de sportivi din opt țări vor fi prezenți în perioada 23-25 octombrie, la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina, la primul Campionat European de Airsoft organizat sub egida European Airsoft […]
