Rămâi conectat

Actualitate

RMGC: ”Gabriel Resources caută rezolvarea amiabilă a diferendului privind proiectul minier de la Roșia Montană”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Compania Gabriel Resources („Gabriel” sau „Compania”) anunţă noi demersuri pentru iniţierea unui dialog pozitiv cu factorii de decizie din Guvernul României şi cu autorităţile de reglementare competente (denumite „autorităţile române”) direct responsabile de evoluţia procesului de avizare şi autorizare a minei de aur şi argint de la Roşia Montană („Proiectul”).

În acest scop, Compania a trimis o notificare oficială către Preşedintele şi Prim-Ministrul României, în numele Gabriel şi al anumitor companii afiliate (denumite în continuare „Grupul Gabriel”), prin care solicită autorităţilor române să se angajeze oficial intr-un proces de consultare („notificarea”) . Pentru evitarea oricăror îndoieli, Gabriel doreşte găsirea unei soluţii amiabile în acest diferend care să ducă la dezvoltarea proiectului minier, în beneficiul tuturor părţilor implicate. Gabriel nu a iniţiat nicio cerere de arbitraj sau vreun alt demers în instanţele internaţionale de arbitraj.

comunicat RMGCGabriel îşi menţine angajamentul ferm de a dezvolta proiectul minier de la Roşia Montană şi rămâne la convingerea că o mină care propune tehnologie de ultimă generaţie va demonstra beneficiile semnificative ale proiectului. Compania consideră că Proiectul va avea un impact pozitiv asupra percepţiei internaţionale a României, precum şi a creşterii economice, pe durata de viaţă a proiectului, de la primele faze de construcţie până la finalizarea etapei de închidere şi reabilitare a minei. Cu investiţii directe substanţiale în reabilitare şi conservare, Proiectul va proteja patrimoniul cultural al regiunii, va stimula alte iniţiative ale economiei locale, inclusiv turismul, şi va accelera curăţarea poluării istorice severe a mediului din Roşia Montană şi din zonele învecinate. Roşia Montană va fi un model de dezvoltare durabilă pentru alte mine care urmează să fie construite în România şi în Uniunea Europeană.

Proiectul minier este puternic susţinut de comunitatea locală, întrucât va contribui la reducerea sărăciei locuitorilor din Roşia Montană şi împrejurimi. Mai mult, Proiectul a fost analizat în detaliu de autorităţile române competente, precum şi de un mare număr de experţi internaţionali iar concluzia a fost că, aşa cum este propus, respectă în totalitate sau chiar depăşeşte cerinţele legislaţiei româneşti şi europene, precum şi cele mai înalte standarde mondiale din industrie.

Prin autorizarea Proiectului, autorităţile române ar contribui la dezvoltarea unei industrii miniere noi, moderne şi responsabile, ar echilibra dezvoltarea industrială şi economică cu protecţia mediului, ar conserva patrimoniul cultural şi ar permite dezvoltarea responsabilă, care aduce beneficii atât locuitorilor ţării, cât şi economiei.
În ultimii 15 ani, Grupul Gabriel a investit sume semnificative în dezvoltarea Proiectului, iar în prezent nu există nicio certitudine cu privire la procedurile care să ducă la autorizarea Proiectului. Grupul Gabriel consideră că a acţionat permanent în spiritul bunei credinţe, al corectitudinii şi al cooperării în toate raporturile sale cu autorităţile române şi cu Statul român, ca partener al său şi acţionar în acest proiect, pentru a înregistra progrese în autorizarea Proiectului.

Pentru a-şi proteja interesele, Gabriel a emis în mod oficial notificarea în conformitate cu prevederile tratatelor internaţionale bilaterale de protejare a investiţiilor pe care România le-a încheiat cu Canada, Olanda şi Regatul Unit (împreună denumite „Tratatele”). Tratatele există pentru a încuraja şi a proteja reciproc investiţiile convenite între state suverane, iar fiecare stat oferă diverse metode de protecţie pentru investitorii străini din celălalt stat pentru ca ambele părţi să aibă încredere în drepturile lor, procesul de investiţie şi în rezultatul aşteptat.

Compania este în măsură să evidenţieze un număr semnificativ de întârzieri persistente în procesul de autorizare, provocate în mod nejustificat de către autorităţile române. Nu în ultimul rând, Proiectul nu mai face obiectul unei analize procedurale normale de către autorităţile competente însărcinate cu evaluarea sa; în schimb, a devenit victima conflictelor dintre facţiuni politice rivale şi a dezinformării, ceea ce a provocat în mod nejustificat daune suplimentare capacităţii de dezvoltare a Proiectului.

Gabriel a emis notificarea deoarece consideră că tratamentul aplicat de către autorităţile române nu a fost în conformitate cu tratatele internaţionale de protecţie a investiţiilor semnate de către România. Prin urmare, având în vedere pierderile substanţiale pe care Grupul Gabriel le va suferi dacă Proiectul nu va fi autorizat să se dezvolte în concordanţă cu toate legile aplicabile, Gabriel nu are altă soluţie decât de a recurge la această notificare prin care solicită statului român să se angajeze oficial într-un proces de consultare, conform Tratatelor.

Grupul Gabriel prin reprezentanţii săi la cel mai înalt nivel îşi menţine disponibilitatea de a se angaja în consultări cu autorităţile române în vederea rezolvării pe cale amiabilă a tuturor punctelor care fac obiectul unor dezacorduri, cât mai curând posibil, în beneficiul tuturor părţilor implicate.

În caz contrar, dacă grupul Gabriel nu va putea obţine o soluţie satisfăcătoare pentru un parcurs clar şi solid de progres în autorizarea şi construcţia Proiectului, sau dacă România nu ia măsuri concrete pentru a ajunge la o astfel de înţelegere amiabilă, Grupul Gabriel este pregătit să-şi prezinte pretenţiile în cadrul arbitrajului internaţional, pentru a obţine compensări integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul, care au fost refuzate prin încălcări ale tratatelor din către România. De asemenea, Grupul Gabriel îşi rezervă dreptul de a urma alte căi de remediere disponibile.

Jonathan Henry, Preşedinte şi CEO al Gabriel, a declarat:
„Sperăm că se va putea găsi o rezolvare amiabilă fără nevoia de a escalada aceasta dispută într-un arbitraj. Credem cu tărie că modul în care ne-am comportat până acum a demonstrat faptul că principala dorinţa a Grupului este de a evita orice dispute prelungite si de a fi partenerul României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil, de clasă mondială, în beneficiul României si al tuturor părţilor implicate.
Suntem ferm angajaţi în dezvoltarea Proiectului si, în general, în lansarea unei industrii miniere moderne în România. Suntem în continuare siguri că prin construirea minei utilizând tehnologii de ultimă generaţie îi vom convinge pe toţi cei care au îngrijorări, atât nefondate cât si valide, cu privire la beneficiile masive ale Proiectului, pentru întreaga ţară. Suntem gata să cooperăm cu România, pentru atingerea acestui obiectiv.”

Biroul de presă al RMGC


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea