Rezultatele simulării la Evaluarea Naţională 2019, în judeţul Alba. 24 de note de 10 obținute de elevi în acest an școlar
Inspectoratul Școlar Județean Alba a centralizat rezultatele finale înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII), desfășurată în perioada 11- 13 martie. La această simulare au participat, în premieră, și elevii claselor a VII-a.
Au participat la toate probele 2695 de elevi de clasa a VIII-a (din totalul celor 2888 de elevi înscriși în clasa a VIII-a), respectiv 2912 elevi de clasa a VII-a (din totalul celor 3160 elevi înscriși în clasa a VIII-a).
Pe clase, sinteza datelor arată astfel:
Clasa a VIII-a
- La simularea susținută de elevii claselor a VIII-a, 1480 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 54.92% dintre elevii prezenți la toate probele (2695), procent net superior celui înregistrat anul trecut (52,63%).
- Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 373 de medii între 5 şi 5,99, 394 de medii între 6 şi 6,99, 316 de medii între 7 şi 7,99, 265 de medii între 8 şi 8,99, 131 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 1 medie de 10.
- În privința disciplinelor de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 72,01%(67,67% în 2018) la Limba şi literatura română, respectiv de 41,53%(36,94% în 2018) la Matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, 86,90%(78,50% în 2018) din elevii prezenți au primit note peste 5.
- Ratele de prezență pe disciplineau fost următoarele: 94,87% procent înregistrat la Limba și literatura română (2740 de elevi dintr-un total de 2888 de elevi de clasa a VIII-a), un procent de 98,82% la Limba și literatura maternă (84 de elevi dintr-un total de 85 de elevi eligibili) și un procent de 93,97% la Matematică (2714 elevi din 2888 elevi înscriși). Nu a fost eliminat niciun elev.
Clasa a VII-a
Simularea EN VII susținută pentru prima dată și de elevii claselor a VII-a a relevat o rată a mediilor mai mari sau egale cu 5 de 56,28% (2912 elevi din 3160 elevi prezenți la toate probele).
- Pe tranşe de medii, s-a consemnat următoarea distribuție statistică: 524 de medii între 5 şi 5,99, 504 de medii între 6 şi 6,99, 352 de medii între 7 şi 7,99, 203 de medii între 8 şi 8,99, 55 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 1 medie de 10.
- Pe discipline, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 56,28%:la Limba şi literatura română 69,10%, la Matematică 45,82%,la Limba şi literatura maternă 83,18 % note mai mari de 5.
- Rata de participare în ansamblu a fost, în medie, de 92,15 %.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.
Realizând o analiză comparativă a rezultatelor la examenul de simulare între anul școlar 2018-2019 și anul școlar precedent, la nivelul clasei a VIII-a, procentual, situația de prezintă astfel: medii mai mare sau egale cu 5 obținute: un procent de 2,30% mai ridicat în acest an școlar față de anul școlar precedent; iar pe discipline, la limba română, procentul notelor mai mari de 5 în acest an școlar este cu 4,34 % mai ridicat față de anul școlar precedent; la limba maternă se înregistrează o creștere cu 8,4% a notelor mai mari de 5 față de anul școlar precent iar la matematică o creștere de 4,59 %.
De asemenea, în acest an școlar s-au obținut 24 de note de 10 repartizate astfel: la clasa a VIII-a, 8 note de 10 la limba și literatura română, 16 note de 10 la matematică și o medie generală de 10, la nivelul județului Alba. La clasa a VII-a, s-au obținut 3 note de 10 la limba și literatura română, 7 note de 10 la matematică și o medie generală de 10, la nivelul județului.
Nu s-au înregistrat elevi eliminați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj
Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului?
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului? Plângerile penale vin, una după alta, ca ploile de toamnă peste Cetate. Le depun diverși, le citește toată lumea, le comentează toată lumea pe […]
FOTO | O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual
O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual La 37 de ani, Camelia Hașa din Alba Iulia este un om care a adunat de-a lungul timpului experiențe din domenii diferite, dar care, în urmă cu aproape un an, a […]
