Ştirea zilei

REZULTATE ADMITERE 2020: Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a publicat rezultatele admiterii la programele de licență și masterat

Ioana Oprean

Publicat

în

Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a publicat rezultatele admiterii, duminică, pe site-ul oficial, vezi AICI rezultatele.

Pentru a afla la ce program de studii de Licență sau de Masterat au fost ADMIȘI, candidații trebuie să își verifice NUMĂRULUI DOSARULUI DE CONCURS care apare pe Fișa de înscriere și pe Legitimația de concurs și să-l caute în listele afișate pe site cu rezultatele Admiterii, în ordinea opțiunilor. Candidații vor găsi afișat pe site numărul legitimației personale, specializarea și tipul de loc pe care au fost ADMIȘI.

Urmează cea de-a doua etapă a Admiterii, cea a ÎNMATRICULĂRILOR, în care candidații declarați admiși trebuie să se prezinte la Universitate, conform calendarului Admiterii, pentru a-și confirma locul, a-și depune dosarul cu documentele complete și a semna Contractul de studii. După semnarea Contractului, își pot depune și cererea pentru obținerea unui loc în căminele studențești, pentru anul universitar 2020-2021.

Începând cu data de 20 iulie 2020, ora 9.00, candidații declarați ADMIȘI sunt așteptați la Universitate, în Comisiile Admiterii pe Facultăți, pentru a se înmatricula. UAB nu percepe nicio taxă de înmatriculare!

Reprezentanții Universității fac câteva precizări importante, în atenția candidaților:

Candidații ADMIȘI PE LOCURI FINANȚATE DE LA BUGET trebuie să ajungă la UAB pentru a-și confirma locul și a se înmatricula până la data de 24 iulie 2020! Candidații care au fost admişi pe locuri finanţate de la buget şi care NU își confirmă locul și NU se înmatriculează în perioada 20-24 iulie 2020 îşi pierd locul obţinut prin concurs. Acesta va fi redistribuit candidaţilor admişi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, conform opţiunii lor din fişa de înscriere. Listele în urma redistribuirii locurilor subvenționate neconfirmate în prima etapă de înmatriculări se vor publica în data de 27 iulie (candidații aflați inițial pe locuri cu taxă sau pe listele de așteptare sunt rugați să consulte și ei viitoarele liste!).

Candidații declarați ADMIȘI pe un loc la BUGET în a doua etapă (în urma redistribuirii locurilor – liste afișate în 27 iulie 2020), trebuie să ajungă la UAB pentru a se înmatricula până la data de 31 iulie 2020! Locurile neconfirmate prin înmatriculare vor fi redistribuite candidaților înmatriculați pe locurile cu taxă, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, conform opţiunii lor din fişa de înscriere.

Candidații declarați ADMIȘI pe un loc cu TAXĂ sau la ID (învățământ la distanță), trebuie să ajungă la UAB, pentru a se înmatricula, până la data de 28 august 2020. Studenții admiși pe loc cu taxă sau la ID vor achita, la înmatriculare, ¼ din taxa de școlarizare anuală, specifică fiecărei specializări, conform Regulamentului în vigoare.

Universitatea a făcut publice, pe site, toate informațiile de interes imediat pentru candidați: documentele necesare pentru înmatriculare, calendarul înmatriculărilor, programul și locațiile comisiilor de Admitere, precum și câteva informații privind regimul circulației în instituție, în conformitate cu prevederile privitoare la măsurile de securitate sanitară. Astfel, pentru protecția candidaților și a personalului, UAB a pregătit un circuit sigur pentru toți cei care se vor prezenta pentru confirmarea locurilor și depunerea dosarelor. Intrarea în clădirile Universității și la Comisii se va face obligatoriu cu mască și trecând prin procedura de termometrizare (cu puncte în toate locațiile principale de intrare spre comisii), evitându-se aglomerația. Candidații vor fi ajutați de către persoanele desemnate să gestioneze fluxul de candidați, așa încât nu se vor crea cozi sau aglomerație. La venire și la plecare, candidații sunt rugați să respecte cu strictețe marcajele de direcționare amplasare în incinta campusului și în clădirile universității.

Pentru orice sfaturi sau probleme administrative, candidații au la dispoziție, în continuare, numerele de telefon și adresele de email pentru consultanță, special alocate pentru întreaga perioadă a Admiterii.

Îi felicităm pe toți candidații și îi așteptăm să se înmatriculeze, devenind, astfel, studenți UAB – studenții din inima Cetății!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Petiție online pentru desființarea semaforului de la intersecția Calea Moților – strada Albac, din cartier Micești din Alba Iulia: ,,Se formează coloane foarte mari la orele de vârf”

Ioana Oprean

Publicat

în

Petiție online pentru desființarea semaforului de la intersecția Calea Moților – strada Albac, din cartier Micești din Alba Iulia: ,,Se formează coloane foarte mari la orele de vârf” O petiție online a fost inițiată în mediul online pentru desființarea semaforului de la intersecția Calea Moților – strada Albac, din cartier Micești din Alba Iulia, motivul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cinci membri ai unei rețele de trafic de droguri pe ruta Spania – România, condamnați la peste 38 de ani de închisoare. Liderul grupării a primit peste 18 ani după gratii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cinci membri ai unei rețele de trafic de droguri pe ruta Spania – România, condamnați la peste 38 de ani de închisoare. Liderul grupării a primit peste 18 ani după gratii Cinci bărbați care au constituit o reața de trafic internațional de droguri de risc au fost condamnați de Tribunalul Alba la peste 38 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cât a costat, de fapt, o stație de autobuz din Alba Iulia, în proiectul finanțat prin PNRR. Cele 35 de stații sunt fabricate în România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cât a costat, de fapt, o stație de autobuz din Alba Iulia, în proiectul finanțat prin PNRR. Cele 35 de stații sunt fabricate în România Achiziția celor 35 de stații de autobuz montate recent în Alba Iulia a avut o valoare estimată inițial de 4.846.902,50 lei fără TVA, respectiv 5.864.752,03 lei cu TVA. În urma […]

Citește mai mult