Actualitate

Reguli noi pentru cartelele telefonice pre-pay – vor fi deţinute şi cumpărate doar pe baza unui act de identitate

Ioana Oprean

Publicat

în

cartela pre-payPersoanele fizice și juridice care deţin o cartelă pre-pay vor fi obligate să se înregistreze la operatorul de telefonie cu un act de identitate, sub sancţiunea sistării serviciului, iar cele care doresc să cumpere o astfel de cartelă vor trebui, la rândul lor, să prezinte un act de identitate pentru a primi cartela.

Petrecerea Divorțaților

Regula va fi aplicată şi în cazul firmelor, care vor trebui să prezinte documentele de constituire a societăţii.

Noile reguli au fost aprobate de Guvern prin proiect de lege şi vor fi aplicate după ce Parlamentul adoptă actul normativ, deţinătorii actuali de cartele având la dispoziţie un interval de şase luni de la data intrării în vigoare pentru a se înregistra.

Proiectul de lege modifică OU 111/2011 privind comunicaţiile electronice.

„În ultima şedinţă a CSAT, s-a luat decizia de a promova urgent un act normativ pentru prevenirea şi contracararea riscurilor la adresa securităţii naţionale. Este vorba de obligaţia deţinătorilor de cartele pre-pay de a le înregistra, de a depune un act de identitate şi, de asemenea, obligaţii pentru furnizorii de telefonie mobilă„, a anunţat ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la finalul şedinţei de guvern.

El a precizat că, într-un interval de şase luni de la momentul intrării în vigoare a legii, toţi deţinătorii de cartele pre-pay vor fi obligaţi să depună un document de identitate pentru a se înregistra. Dacă nu vor face acest lucru, operatorul de telefonie mobilă va sista furnizarea servicului până când deţinătorul cartelei va înregistra cartelele pe baza unui act de identitate.

Furnizorii de servicii vor avea obligaţia de a-i informa şi a-i notifica pe toţi utilizatorii de cartele pre-pay despre această obligaţie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari de la 1 ianuarie 2027 în România? „Suntem pregătiți” Pensionarii ar putea primi pensii majorate începând cu 1 ianuarie 2027, însă aplicarea indexării depinde de o decizie oficială a Guvernului, de stabilirea procentului și de asigurarea resurselor financiare necesare. Președinta Casei Naționale de Pensii Publice, Valentina Robu, transmite că instituția este pregătită […]

Citește mai mult

Actualitate

13-14 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații: Care este avertizarea hidrologilor pentru județul Alba Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a actualizat avertizarea hidrologică emisă în 12 noiembrie, instituind Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații pentru mai multe râuri din țară. Avertizarea este valabilă începând de vineri, 13 noiembrie 2026, ora 12:00, […]

Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Lupeni, cu mandat de executare emis de Curtea de Apel Alba Iulia, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Deva. Va sta peste 2 ani după gratii pentru furt calificat

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Lupeni, cu mandat de executare emis de Curtea de Apel Alba Iulia, reținut de polițiști și dus în Penitenciarul Deva. Va sta peste 2 ani după gratii pentru furt calificat Polițiștii din județul Hunedoara au depistat un bărbat pe numele căruia instanțele de judecată au emis un mandat de executare a unei pedepse […]

Citește mai mult