REGULI de Paștele ortodox 2021: Circulația permisă până la ora 5 dimineața, magazine deschise până mai târziu. PROGRAMUL slujbelor
REGULI de Paștele ortodox 2021: Circulația permisă până la ora 5 dimineața, magazine deschise până mai târziu. PROGRAMUL slujbelor
Citește și: Mesaje de Paște. Urări de Paște. Felicitări de Paște care pot fi transmise prin SMS de Sfintele Paști
Într-un mesaj publicat pe facebook, premierul Florin Cîțu a anunțat care sunt modificările pe care le va face Guvernul
odată cu prelungirea stării de alertă. Acesta spune că va propune CNSU ca circulația în noaptea de Înviere să fie permisă până la ora 5 dimineața, iar magazinele să rămână deschise până la ora 20:00 înainte de Paște. De asemenea, stațiunile de pe litoral vor fi deschise, iar unitățile de cazare pot fi ocupate în procent de cel mult 70%, mai anunță premierul.
„Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU:
– pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00;
Citește și: MESAJE DE 1 MAI. SMS-uri, FELICITARI şi URĂRI care pot fi trimise de Ziua Internaţională a Muncitorilor
– magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște;
– stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”, scrie Florin Cîțu.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență urmează să se reunească joi, înaintea ședinței de Guvern în care va fi aprobată o nouă prelungire a stării de alertă.
Programul slujbelor pascale este următorul:
Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI și FELICITARI frumoase care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului
Sâmbătă, 1 Mai
Pogorârea la iad a Domnului
ora 7.00-7.45 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 7.45-10.20 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
ora 23.30-23.45 – Canonul Sâmbetei celei Mari
Duminică, 2 Mai
Învierea Domnului
orele 24.00-01.15 – Utrenia Sfintei Învieri
Orele 01.15-03.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur
Slujeşte şi predică Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu
Orele 12.00-14.00 – A doua Înviere (Vecernia Sfintei Învieri cu citirea Sfintei Evanghelii în diverse limbi)
Slujeşte şi predică Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu
Pâinea și vinul sfințite („paștile”) se vor distribui ambalate, cu respectarea normelor de protecție și a distanței de 2 m, în incinta complexului Catedralei, la punctele amenajate special, conform următorului program:
– În Sâmbăta Mare (1 mai 2021), între orele 13:00 – 18:00
– În Duminica Sfintelor Paști (2 mai 2021), între orele 03:00 – 03:30, după Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului, și între 10:30 – 12:00. Înainte de slujba Vecerniei Sfintelor Paști (a Doua Înviere)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”
Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate
829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari
România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]
