Rectorul UAB, Daniel Breaz, despre introducerea certificatului verde pentru acces în universități: „ Mă consider un om responsabil și un om credincios. Dumnezeu ne vrea responsabili și de asta ne-a creat”
Rectorul UAB, Daniel Breaz, despre introducerea certificatului verde pentru acces în universități: „ Mă consider un om responsabil și un om credincios. Dumnezeu ne vrea responsabili și de asta ne-a creat”
În România, certificatul verde ar putea deveni obligatoriu pentru accesul în universități. Solicitarea vine de la Consiliul Național al Rectorilor, care vor ca nimeni să nu mai poată intra în universități sau în campusuri fără să fie vaccinat, testat sau trecut prin boală. Excepție ar face cei are au contraindicații medicale.
În acest sens, Daniel Breaz, rectorul universității din Alba Iulia, a declarat pentru ziarulunirea.ro următoarele aspecte: „Acest certificat verde poate fi obținut în urma trecerii prin boală sau crearea unui anumit număr de anticorpi, sau prin vaccinare. Mai există și varianta cu testele, pentru a demonstra că nu ești infectat, dar asta devine deja destul de costisitor, pentru că aceste teste costă și pentru a le face într-un anumit interval de timp înseamnă un cost în plus. Ideea este că trebuie să ne gândim și discuțiile care au fost și la Consiliul Național al Rectorilor de la Brașov au mers în direcția protejării tinerilor, pentru că această nouă variantă a virusului, din păcate atacă tinerii și copiii la vârste foarte fragede.
Am avut, din păcate și decese și trebuie să ne gândim, în primul rând, cum putem să asigurăm o educație de calitate, cum putem să readucem studenții în universități, deoarece nu la orice specializare se pretează a merge doar în sistemul online și atunci trebuie să ne gândim la niște măsuri pe care trebuie să le luăm tocmai pentru a ne proteja și a reduce cât mai mult cazurile de infectări.”
Rectorul universității albaiuliene a vorbit mai apoi și de atitudinea pe care studenții din Brașov au îmbrățișat această decizie, cât și de responsabilitatea personală pe care fiecare trebuie să o avem în aceste momente, față de cei din jur și de asemenea față de noi înșine.
„Studenții prezenți la Brașov au fost de acord în unanimitate pentru a avea acest certificat verde. S-a discutat foarte mult și despre vaccinare, despre modul în care putem să abordăm această problemă. Eu, din punctul meu de vedere, mă consider un om responsabil și un om credincios. Dumnezeu ne vrea responsabili și de asta a creat omul, pentru a fi responsabili. M-am vaccinat și stau liniștit. Da, chiar vaccinându-mă, mă și protejez și am în vedere anumite chestiuni de care țin cont. S-a demonstrat științific că cei vaccinați sau cel puțin procentul celor vaccinați este extrem de mic, care într-adevăr au avut o formă gravă de boală, sau care au decedat, comparativ cu procentul celor nevaccinați. Asta ne dorim, să vaccinăm studenți, să ne revedem și să revenim la învățământul față în față, să reducem cât mai mult partea de învățământ online, pentru că, în anumite domenii, la anumite specializări, e mai greu să se preteze această formă de învățământ și studenții de la Brașov au fost de acord cu introducerea acestui certificat verde.”
Ca și încheiere, Daniel Breaz a punctat faptul că accesul studenților nevaccinați va fi în continuare garantat în universitate, însă cu anumite condiții.
„Asta nu înseamnă că studentul care nu are certificat verde nu va mai avea acces la universitate. Cel care are certificat verde vine și îl prezintă, studentul care vrea să vină la cursuri dar nu s-a vaccinat, nu are un certificat, nu a trecut prin boală, poate să vină cu un test care să demonstreze că nu este infectat. Este logic. Dacă ești infectat, nu ai ce să cauți într-o comunitate. Trebuie să te duci să te vindeci și apoi revii în comunitatea respectivă.”, a spus rectorul universității.
La rândul său, ministrul demis al Sănătății a subliniat că în cazul obligativității certificatului verde în universități ar fi vorba atât despre studenți, cât și despre angajați. „La angajați se pune problema dreptului la muncă”, a menționat el.
„Important este că rectorii și studenții deopotrivă își doresc ca universitățile să fie medii sigure. Consiliul Rectorilor a solicitat studenților implicare cu privire la evaluarea nivelului de vaccinare a studenților”, a spus Sorin Cîmpeanu, care a oferit exemplul Universității de Medicină din Târgu Mureș, unde există o rată de vaccinare de 90 la sută în rândul studenților. În alte universități proporția este de 50-55 la sută, în timp ce alte universități nu au raportat încă rata de vaccinare.
„Chiar și în universități, unde ar trebui să fim cu cea mai mare înțelegere față de importanța vaccinării și față de progresele științei, avem o rată de vaccinare sub media europeană”, a constatat Sorin Cîmpeanu. Ministrul crede că impunerea certificatului verde în universități ar da un impuls vaccinării.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor Primăria Municipiului Sebeș a scos la licitație execuția lucrărilor pentru amenajarea unei păduri urbane lângă Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, […]
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată Primăria Alba Iulia a scos la selecție de oferte concesionarea serviciilor de organizare a celor două mari evenimente sezoniere din Piața Cetății Alba Carolina: Târgul de Crăciun și Târgul de Paște. […]
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista Consilierii locali din Alba Iulia vor vota vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe 2026. Proiectul de hotărâre (nr. 425 din 5 octombrie) este inițiat de primarul Gabriel Pleșa și este […]
