Recomandările Poliției Române pentru protestatari
Poliția Română recomandă protestatarilor să evite conflictele şi să se îndepărteze de cei cu comportamente neadecvate sau care au obiecte periculoase, să nu încerce să le oprească, ci să ceară ajutorul oamenilor legii sau să sune la numărul de urgenţă 112.
„Evitaţi conflictele, iar dacă în preajma dumneavoastră sunt persoane cu un comportament sau atitudine agresivă, nu încercaţi să interveniţi pentru a le opri. Cereţi sprijinul celui mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112. Îndepărtaţi-vă de cei cu un comportament neadecvat sau care au asupra lor obiecte periculoase şi sesizaţi poliţiştii”, arată Poliţia Română în recomandările transmise duminică, înaintea protestelor care vor avea loc în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, informează News.ro.
De asemenea, şoferii sunt sfătuiţi să nu forţeze barajele impuse şi să respecte indicaţiile poliţiştilor cu privire la rutele ocolitoare, precizând că acestea au rolul de a proteja vieţi şi a preveni accidentele.
„Reduceţi viteza şi manifestaţi prudenţă dacă vă aflaţi la volan şi treceţi pe lângă un grup de manifestanţi. Folosiţi locurile de parcare special amenajate şi nu lăsaţi în vehicul, la vedere, bunuri de valoare”, a precizat Poliţia Română.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat”
Un jurnalist a fost interzis la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan l-a anunțat chiar la sfârșitul conferinței de presă: „Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat” Președintele Nicușor Dan i-a transmis jurnalistului Ovidiu Vanghele că nu va mai avea acces la Palatul Cotroceni, precizând că a dispus […]
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
