Ştirea zilei

Războiul Parchetelor! Presupusul mituitor al comisarului Berbeceanu reținut de procurorii DIICOT

Bogdan Presecan

Publicat

în

Incredibila poveste a comisarului Traian Berbeceanu, fostul șef al BCCO Alba Iulia, continuă cu un nou episod. De această dată este rândul procurorilor de la DIICOT – Structura Centrală, care după ce vineri, 16 mai,  i-au adus comisarului noi acuzații, de luare de mită, spălare de bani și delapidare, astăzi, 22 mai, Gheorghe 800_Volkswagen_Passat-CC_2010Rusu, bărbatul despre care procurorii DIICOT susțin că i-ar fi oferit mită lui Traian Berbeceanu, a fost reținut pentru 24 de ore.

 

Potrivit comunicatului DIICOT din 16 mai ”din actele de urmărire penală efectuate ulterior, au rezultat indicii rezonabile şi probe în legătură cu săvârşirea de către Berbeceanu Traian a unor fapte noi.

În cursul anului 2011, Berbeceanu Traian, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar-şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte R.G., C.D.E.I.  şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la R.G. şi R.A., pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. U. S.R.L. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale.

Pentru disimularea adevăratei naturi a circulaţiei bunului anterior menţionat s-a creat aparenţa transmiterii către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI în temeiul unei convenţii oneroase translative de proprietate, deşi, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, având drept consecinţă scoaterea frauduloasă a bunului în cauză din patrimoniul societăţii”, precizează DIICOT.

În raport cu situaţia de fapt prezentată în cele care preced, s-a dispus extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale faţă de inculpatul Berbeceanu Traian, sub aspectul săvârşirii:

1). infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, fapta constând în aceea că, în cursul anului 2011, Berbeceanu Traian, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar-şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte R.G., C.D.E.I. şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, de la R.G. şi R.A. pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. U S.R.L. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale;

2.) infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, republicată,  fapta constând în aceea că a disimulat adevărata natură a circulației autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, creându-se aparența, contrară realității, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. U. S.R.L. către inculpatul Berbeceanu Traian în temeiul unei convenții oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis, cu titlu gratuit, ca obiect al infracţiunii de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare;

3). infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. 1 C.p.,  fapta  constând în aceea că a falsificat înscrisul intitulat „contract de vânzare –cumpărare, datat  22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat 4 Motion către S.C. U S.R.L., vânzarea – cumpărarea între aceiași cocontractanți a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, precum și a plății unei sulte de 10.000 de euro. Înscrisul falsificat a fost folosit ulterior de R.G. și R.A. pentru evidențierea în contabilitatea societății anterior menționate a operațiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI către inculpatul Berbeceanu Traian, precum și pentru înmatricularea aceluiași autoturism pe numele inculpatului;

4). complicităţii la infracţiunea de delapidare, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 295 C.p. și la art. 308 C.p.,  fapta constând în aceea că, în cursul anului 2011, cu intenție, i-a ajutat pe R.G. şi R.A. să își însușească fraudulos din patrimoniul S.C. U S.R.L  autoturismul marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, pentru a i-l remite ulterior, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 5 C.p..

”Menţionăm că prin rezoluţia procurorului-şef  D.I.I.C.O.T. din data de 1 noiembrie  2013 s-a dispus preluarea prezentei cauze de către Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. de la Serviciul Teritorial Alba-Iulia în vederea continuării efectuării urmăririi penale.

După  preluarea cauzei procurorii D.I.I.C.O.T. –  Structura Centrală au procedat, pe de o parte, la readministrarea unei părţi a probatoriului administrat anterior de către Serviciul Teritorial Alba-Iulia, iar pe de altă parte au fost administrate noi probe. La toate activităţile procesuale efectuate inculpatul a beneficiat de plenitudinea drepturilor procesuale garantate de Codul de procedură penală pentru asigurarea unei apărări concrete şi efective.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de  Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Vizavi de noile acuzații care îi erau aduse, fostul şef al BCCO Alba Iulia  declara în 16 mai, că este acuzat, între altele, că a luat mită o maşină, susţinând că nu este vorba despre aşa ceva, întrucât pentru acel autoturism a dat la schimb o altă maşină şi a plătit o diferenţă de bani.

 FOTO arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș: rezultatele preliminare au relevat faptul că moartea femeii a fost neviolentă. Care ar fi fost cauza

Bogdan Ilea

Publicat

în

Decesul tinerei de 25 de ani din Sebeș: rezultatele preliminare au relevat faptul că moartea femeii a fost neviolentă. Care ar fi fost cauza Inspectoratul de Poliție Județean Alba a transmis astăzi, 23 februarie, noi informații despre tragedia din Sebeș care a șocat întreaga comunitate din oraș.  Astfel, în urma efectuării examenului necroptic, rezultatele preliminare […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN1 Săcel-Sebeș: O persoană a decedat după coliziunea dintre un autoturism și o autoutilitară. Trafic blocat

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT MORTAL pe DN1 Săcel-Sebeș: O persoană a decedat după coliziunea dintre un autoturism și o autoutilitară. Trafic blocat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 1 Săcel – Miercurea Sibiului, în apropierea localității Săliște, județul Sibiu, după ce a avut loc o coliziune între un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Începe Postul Paștelui 2026, cel mai aspru post din an. Cât durează, ce semnificație are și care sunt zilele cu dezlegare la pește. Practici religioase și superstiții

Ioana Oprean

Publicat

în

Începe Postul Paștelui 2026, cel mai aspru post din an. Cât durează, ce semnificație are și care sunt zilele cu dezlegare la pește Luni, 23 februarie 2026, începe Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, care este cel mai lung și mai aspru post din calendarul ortodox. Este o perioadă cu multe tradiții, […]

Citește mai mult