Actualitate

Raed Arafat: Protocol de colaborare cu Google pentru implementarea sistemului de localizare a apelurilor la 112

Ioana Oprean

Publicat

în

Un set de 14 măsuri pentru îmbunatăţirea sistemului de urgenţă, una dintre acestea priveşte încheierea unui protocol de colaborare cu Google pentru implementarea sistemului Advance Mobile Location a fost prezentat miercuri la Palatul Victoria de către Secretarul de stat Raed Arafat, preşedinte al Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112.

Petrecerea Divorțaților

Secretarul de stat Raed Arafat, preşedintele Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgenţă 112, a spus că draftul cu măsurile prezentate va fi pus în dezbatere publică începând de joi.

A fost analizată situaţia actuala a serviciului 112 şi a problemei localizării, unde ne aflăm acum şi unde trebuie să ajungem. Este nevoie şi de alte sisteme complementare. Au fost stabilite 14 măsuri împărţite pe termene: scurt, până în 12 luni, termen mediu (12-36 luni) şi termen lung (până la 60 de luni). Se poate să se rezolve unele aspecte mai rapid, dar am găsit mai corect să punem termeni maximali.

Prima măsură priveşte îmbunătăţirea cadrului legislativ. „În cadrul ordonanţei veţi regăsi şi aspectele legate de cartele pre-pay. Din cele 47% din apeluri non-urgente efectuate în cele 6 luni ale anului 2019, 52% au fost abuzive şi 81% dintre acestea au fost făcute de pe cartele pre-pay unde nu s-a putut identifica proprietarul cartelei. Numai când se va apela 112, furnizorul de telefonie va da datele proprietarului”, a spus Raed Arafat.

Succint, măsurile propuse de Comitetul interministerial sunt:

Măsura 1 – Modificarea cadrului legislativ, inclusiv reglementarea vânzării cartelelor prepay. Arafat a precizat că operatorii de telefonie vor avea obligaţia de a furniza datele celor care au cumpărat aceste cartele, strict în relaţia cu sistemul 112.

Măsura 2 – Încheierea unui acord cu Google pentru implementarea AML

Măsura 3 – Reconfigurarea infrastructurii de telefonie mobilă în colaborare cu STS

Măsura 4 – Promovarea aplicaţiei 112 creată de STS pentru a fi descărcată de un număr cât mai mare de persoane

Măsuri pe termen mediu – 12- 36 de luni

Măsura 5 – Dispecerate integrate în întreaga ţară – ele există la Bucureşti, Târgu Mureş şi va fi în curând la Hunedoara

Măsura 6 – Centre de formare pentru dispeceri. Există deja două, la Târgu Mureş şi Bucureşti. Scopul este pregătirea a 650 de dispeceri

Măsura 7 – Modernizarea sistemului 112 – există deja o licitaţie lansată în acest sens, costul fiind estimat la 600.000 de euro, fără TVA

Măsura 8 – Îmbunătăţirea procedurilor pentru apelurile de urgenţă

Măsura 9 – Implementarea unor tehnologii complementare de localizare întrucât AML are unele limitări

Măsura 10 – Instituirea unui mecanism de verificare periodică a acurateţei gradului de localizare

Măsuri termen lung – 36 – 60 de luni

11 – Extinderea dispeceratelor integrate la nivel regional

12 – Pregătirea şi formarea continuă a dispecerilor

13 – Integrarea tuturor agenţiilor în dispeceratele unice

14 – Armonizarea continuă a legislaţiei incidente 112 cu legislaţia Uniunii Europene

Răspunzând unor întrebări, Arafat a precizat că, deşi există probleme, iar sistemul nu este perfect, nu se poate spune că acesta nu funcţionează.

”Pe zi, se primesc mii de apeluri şi aceste mii de apeluri, marea majoritatea lor dacă nu toate, sunt tratate corespunzător şi se răspunde corespunzător. Există vulnerabilităţi şi există probleme şi aceste probleme generează anumite situaţii, cum s-a generat la Caracal. Sistemul nu este perfect, trebuie corectat, dar nici nu putem veni să spunem că la acest moment sistemul din România este la pământ, pentru că există evaluări independente, nu sunt făcute de noi, sunt făcute chiar de Agenţia europeană de apel la numărul de urgenţă 112 şi care spun altfel despre România.

Niciun sistem la acest moment nu este infailibil şi nu este fără greşeli. Recunoaştem greşelile şi spunem că trebuie corectate cât mai repede, dar, în acelaşi timp, nu putem să comunicăm populaţiei că sistemul 112 este neperformant, varză, terminat, nu funcţionează. Asta înseamnă ca noi spunem populaţiei să nu mai apeleze la 112 şi găsiţi-vă altă soluţie. Ar fi foarte incorect, că asta înseamnă că sigur vor muri foarte mulţi oameni dacă populaţia pierde încrederea să sune la acest sistem”, a mai declarat Raed Arafat.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele

Ioana Oprean

Publicat

în

2027, al doilea an de austeritate. Economist: ,,Nu va fi un an al relaxării, va fi probabil mai dureros decât primul”. Care sunt motivele Românii nu trebuie să se aștepte la o relaxare anul viitor, ci la un 2027 de austeritate, care ar putea fi chiar mai greu de suportat decât cel actual, avertizează consultantul […]

Citește mai mult

Actualitate

12 noiembrie 2026 | Pensiile intră astăzi pe card! Când ajung banii în conturile pensionarilor și ce trebuie să știe beneficiarii

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile intră astăzi pe card! Când ajung banii în conturile pensionarilor și ce trebuie să știe beneficiarii Milioane de pensionari din România își așteaptă pensiile aferente lunii noiembrie 2026. Pentru cei care au ales plata prin intermediul cardului bancar, ziua de joi, 12 noiembrie 2026, este data de la care sunt programate viramentele în conturi. […]

Citește mai mult

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor Postul Nașterii Domnului începe la 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2026. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt chemați să renunțe […]

Citește mai mult