Politică Administrație

PSDI i-a propus Principelui Nicolae, nepotul Regelui Mihai să candideze la alegerile europarlamentare!

Andreea Ștefan

Publicat

în

Despre alcătuirea listei PSDI și listele celorlalte partide pentru Parlamentul European

– Domnule Comșa, aveți cea mai tânără lista de candidați pentru Parlamentul European.  Este adevărat că unul dintre tinerii ofertați a fost Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai !?

– Așa este, avem o listă de candidați a cărei medie de vârstă este sub 35 de ani și da, unul dintre tinerii ofertați a fost Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai. Ideea ofertării Alteței Sale a fost ideea mea și nu a fost doar o idee ciudată, ea are un stimulent istoric important.

– Vă rog să explicați…

– Partidul Social Democrat Independent, cel istoric, a fost singurul partid de stânga care a luptat împortiva comunismului și a Rusiei după cel de al doilea Război Modial. Rușii, la finalul războiului, puseseră mână deja pe jumătate de Europa, însă trebuiau să mimeze măcar o oarecare legitimitate politică în preluarea puterii. Două obstacole aveau în față: tânărul Rege Mihai și tânărul PSDI. Nici unul nu a cedat în fata comunismului. PSDR-ul de la acea dată a fost inundat și preluat de comuniști și așa a apărut PSDI. PSD-ul actual a fost inundat și confiscat de oamenii lui Dragnea și așa a apărut PSDI-ul nostru. Ca singura variantă viabilă de stânga, reacție la situația din PSD. Mi s-a părut absolut normal ca descendentul PSDI-ului istoric să dea o șansă descendentului Regelui Mihai – Principele Nicolae.

– Dar Principele Nicolae are suficiente „șanse” și fără PSDI, nu credeți?

– Dacă PSDI îl avea pe Nicolae pe primul loc pe listă, astăzi ne luptam pentru 10-15% în alegerile europarlamentare. Am avut o întâlnire excepțională cu Nicolae, am stat timp de două ore doar cu Alteța Sa și un consilier personal, i-am prezentat pas cu pas avantajele și provocările unei asemenea poziții. Pledoaria mea a avut un răspuns instant, entuziast și ingenuu, tineresc. Era un „DA!” evident. Totul s-a desfășurat însă în criză de timp. Aveam doar câteva ore pentru a primi răspunsul, întrucât în aceeași zi finalizăm lista de candidați și a doua zi urma să o depunem. Entuziasmul Alteței Sale a fost probabil temperat, deocamdată, de unii oameni din anturaj, dar sunt convins că ne vom reîntâlni anul acesta, până la Prezidențiale.

– Dumneavoastră sunteți nr. 1 pe lista PSDI. Cum ați caracteriza ceilalți lideri de liste în aceste alegeri ?

 – O să mă refer doar la cei relevanți.  PSD – Rovana Plumb  – este încarnarea proastei politici de cadre și a proastei guvernări PSD din ultimii doi ani și jumătate. Nu se putea mai rău! O doamnă care a trecut pe la toate ministerele și prin toate pozițiile relevante din PSD, dar de la care nu am reținut nimic până acum.  Rovana deschide o listă plină de compromisuri cu Antenele lui Voiculescu și dovedește că PSD-ului nu numai că nu îi pasă cum guvernează acasă, dar nu îi pasă nici că ne facem de râs în Parlamentul European. De aceea oamenii de calitate pleacă din PSD și vin la noi, la PSDI.

– PNL?

– Inițialele sunt perfecte: PeNaLii. Au plantat un ziarist-paravan pe locul întâi și după au încărcat lista cu atâtea dosare penale încât chiar lista PSD-ului pare o glumă în materie de corupție față de propunerile PNL. După plecarea lui Lazăr și Koveși și relativa pensionare a lui Coldea, protectoratul ultimilor zece ani asupra primarilor PDL este șubrezit. Imunitatea conferită de statutul de europarlamentar este marele premiu urmărit de Falca & compania. Și când te gândești că întreaga lor campanie a fost croită pe mesajul anti-corupție, îți dai seama de perenitatea proverbului românesc „Hoții strigă hoții!“.

– USR-PLUS?

– Este cel mai mare rău care se poate întâmpla României în Europa. Sunt pur și simplu șocat de valul de susținere online pentru trădătorii de țară și sclavii multinaționalelor care populează această listă. Le readuc aminte românilor câteva detalii semnificative – Julien Cioloș a fost Comisar European, susținut de francezi și și-a exercitat mandatul ca atare – ca un francez adevărat! Uitați-vă ce subvenții au țăranii și agricultorii din Franța și uitați-vă la amărății noștri! Aduceți-vă aminte că soția domnului Ciolos denigra vinurile românești și produsele agricole românești, ridicând în slăvi produsele franțuzești!

Apoi dl. candidat Cioloș a fost Prim Ministru al Guvernului României. Un an de zile atât de dezastruos, cu sute de ordonanțe de urgență, cu avantaje/concesii de miliarde făcute multinaționalelor în țara noastră, cu miniștri incompetenți care astăzi populează lista USR/PLUS. O guvernare atât de proastă încât Dragnea a luat 46% cu PSD la finalul ei, în 2016! Români, cum uitați asa ceva?

– Să înțeleg că PSDI este perfect?

– Nu suntem, dar nu avem hibele de mai sus… Avem 43 de candidați tineri, integri și competenți. Nici unul nu are vreun dosar penal. Estimarea mea este că primii zece de pe lista noastră, a PSDI, sunt cei mai buni zece comparativ cu toate listele partidelor. Din păcate, timpul a fost foarte scurt pentru a ne face cunoscuți și mulți din colegii noștri, care ar merita să ajungă în Parlamentul European nu au o șansă reală de data aceasta. Realist vorbind, bătălia noastră este să atingem un procent de 5-10% în aceste alegeri. Dacă ajută Dumnezeu, doi-trei dintre noi vom reuși sa reprezentăm țara noastră cu dăruire și patriotism la Bruxelles și Strasbourg.

– Cine sunt primii trei?

 – Eu sunt absolvent de Studii Europene și am un masterat în Relații Internaționale și Integrare Europeană, la care se adaugă ani serioși de diplomație bilaterală și multilaterală în slujba României. Doamna Dăscălescu, locul 2 pe lista PSDI este probabil cel mai calificat specialist în fonduri europene dintre candidați, cu o experiență de 20 de ani în domeniu. Iar locul al treilea este ocupat de un avocat de calibru – Radu Stancu – membru în baroul din Paris, cu doctorat în drept la Strasbourg și consultant al European Law Institute din Bruxelles.  (G.B.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”

Ioana Oprean

Publicat

în

Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]

Citește mai mult