Actualitate

Propunerea Ministrului Mediului: „Vinerea Verde”, ziua în care lăsăm mașina acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Tanczos Barna a explicat că această campanie va începe chiar de la finalul acestei săptămâni și va fi una voluntară. Astfel, șefii de instituții din România vor avea datoria de a-și informa angajații despre această campanie, iar cei care au posibilitatea să aleagă o altă metodă de deplasare, lăsând autovehiculul personal acasă.

Petrecerea Divorțaților

Cei care vor alege mijloacele de transport în comun pentru a se deplasa în cadrul programului ”Vinerea Verde” vor avea transportul gratuit. De asemenea, se vor asigura locuri de parcare pentru cei care vor utiliza mașini electrice.

Ministrul a precizat că a discutat deja cu premierul Florin Cîțu și primarul Capitalei, Nicușor Dan, care se vor implica în promovarea acestei campanii, iar în curând este așteptat și președintele Klaus Iohannis.

Când a venit vorba despre Klaus Iohannis, ministrul Mediului a fost pus în încurcătură, asta pentru că a fost întrebat cum va respecta președintele ”Vinerea Verde”, în condițiile în care sunt deja celebre plecările lui Klaus Iohannis, aproape în fiecare vineri, spre Sibiu și blocajul în trafic care se produce în cartierul Militari, din Capitală. Tanczos Barna a ezitat să răspundă la întrebare și a spus că ”nu este o așa de mare problemă”.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea locuințelor și terenurilor din România în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a anunțat luni, 19 octombrie, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, […]

Citește mai mult

Actualitate

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției Albaiulianul Laurențiu Blaga a anunțat, luni, 19 octombrie 2026, încetarea mandatului său la conduecrea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în contextul trecerii Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție. Acesta s-a aflat […]

Citește mai mult

Actualitate

Ora de iarnă 2026: Cum vor circula trenurile în noaptea în care România schimbă ceasul

Ioana Oprean

Publicat

în

Ora de iarnă 2026: Cum vor circula trenurile în noaptea în care România schimbă ceasul CFR Călători a anunțat cum se va desfășura circulația trenurilor în noaptea de 24 spre 25 octombrie 2026, când România va trece la ora de iarnă. În noaptea respectivă, ora 04:00 va deveni ora 03:00, însă schimbarea orei nu va […]

Citește mai mult