Curier Județean

Proiectul „Venus – Împreună pentru o viață sigură” este în proces de recrutare. Ce condiții trebuie îndeplinite

Ioana Oprean

Publicat

în

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, vă reamintește că, în cadrul proiectului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, „VENUS – ÎMPREUNĂ PENTRU O VIAȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!” – POCU: 465/4/4/128038 implementat la nivel național, procesul de recrutare și selecție a grupul țintă este activ, în derulare.

Proiectul “VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!” are ca obiectiv general îmbunătățirea și dezvoltarea măsurilor și serviciilor sociale în scopul prevenirii și combaterii violenței domestice la nivel național prin crearea și dezvoltarea unei rețele naționale inovative integrate de locuințe protejate, grupuri de suport și consiliere vocațională în scopul implementării unui program național de protecție a victimelor violenței domestice și derularea unor campanii privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

În cadrul proiectului, DGASPC Alba a înființat serviciul social – Locuință protejată, alături de alte două servicii complementare: Grupul de Suport și Cabinetul de Consiliere Vocațională. Aceste servicii se adresează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, care au calitatea de victimă a violenței domestice în formele prevăzute de lege și în legătură cu toate tipurile de relații familiale, sociale/parteneriale, de rudenie/afinitate pe care victima le are cu celelalte persoane raportat la prevederile art. 5 din Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată, cu modificările și completările ulterioare( ex.: soț – soție, concubină – concubin, mamă – fiu/fiică, soră – frate/soră, nepoată – unchi/mătușă, fost soț – fosta soție, noră/socrii, etc.) și care întrunesc cumulativ cel puțin una din condițiile de risc și cel puțin una dintre condiții de vulnerabilitate.

Condiții de risc pentru victima violenței domestice sunt următoarele:

a) a fost în mod repetat afectată de fapte de violență domestică ale căror efecte nu au fost eliminate;
b) a beneficiat în ultimii 5 ani, de cel puțin o măsură de protecție: ordin de protecție provizoriu sau ordin de protecție;
c) se află sau s-a aflat în ultimii 5 ani în evidențele unuia sau mai multor servicii publice de asistență socială, uneia sau mai multor organizații neguvernamentale și a beneficiat din partea acestora de acordarea unor servicii/măsuri de sprijin;
d) i s-a eliberat în ultimii 5 ani cel puțin un certificat medico-legal și/sau certificat medical care să ateste vătămările provenite din situațiile de violență domestică, și, după caz, orice alte documente doveditoare emise de către unitățile sanitare;
e) victima face dovada înregistrării unei cereri de divorț sau a emiterii de către instanțele judecătorești a unei hotărâri definitive într-un proces de divorț sau a unui certificat de divorț.

Condiții de vulnerabilitate pentru victima violenței domestice sunt următoarele:

a) se află în situația de dependență economică față de agresor și/sau nu are venituri proprii sau acestea sunt insuficiente;
b) nu există alternative privind separarea de agresor din punct de vedere al spațiului locativ;
c) primește în mod repetat din partea agresorului insulte și cuvinte jignitoare, brutale, umilitoare și/sau amenințări la adresa vieții și integrității sale și/sau a copiilor săi/din anturajul său, sau a rudelor/prietenilor.
d) nu are calitatea de salariat la momentul realizării evaluării,
e) s-a aflat sau se află în concediu de îngrijire a copilului;
f) nu deține un certificat de calificare profesională pentru o anumită ocupație;
g) face parte din categoria de şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale;
h) nu deține nicio diplomă de studii sau deține documente doveditoare privind absolvirea a cel puțin 4 clase;
i) este o persoană cu dizabilități.

Încadrarea în condițiile menționate anterior se face prin prezentarea oricăror înscrisuri doveditoare sau pe baza anchetei sociale în care este menționată starea de vulnerabilitate a victimei. Pentru admiterea în cadrul serviciilor sociale persoana care îndeplinește condițiile sus-menționate trebuie să constituie un dosar de înscriere în grupul țintă.

Dosarul se va depune la sediul DGASPC Alba și va conține următoarele documente:

• actul de identitate al beneficiarului, precum și, atunci când este cazul, actele de identitate ale copiilor minori aflați în grija sa, în copie;
• declarație pe proprie răspundere privind calitatea de victimă a violenței domestice (conform Anexei 7);
• cerere de înscriere în grupul țintă al proiectului (conform Anexei 3);
• angajament de disponibilitate (conform Anexei 4);
• declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări (conform Anexei 5);
• declarație privind utilizarea și prelucrarea datelor personale (conform Anexei 6);
• acord de dublă confidențialitate (conform Anexei 8);
• înscrisuri care să ateste îndeplinire condițiilor de risc și de vulnerabilitate;
• orice alte înscrisuri care susțin necesitatea furnizării unor servicii adecvate pentru nevoile victimelor violenței domestice.

Depunerea dosarelor de candidatură se realizează la sediul DGASPC Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, Alba Iulia, persoană de contact: Henegar Ioana.
Aplicațiile neconforme cu cerințele de mai sus, nu vor fi luate în considerare.

Metodologia de selecție, precum și anexele acesteia sunt disponibile pe suport hârtie la sediul DGASPC Alba, persoana de contact, Henegar Ioana sau pot fi descărcate de pe site-ul DGASPC Alba: www.protectiasocialaalba.ro, secțiunea ”Informații de interes public” – subsecțiunea ”Materiale de presă”- Proiect VENUS.

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail: [email protected] sau la tel. 0258 – 818 266, int. 128.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mașini lăsate murdare pe domeniul public din Alba Iulia: Ce amenzi sunt prevăzute în noul Regulament de gospodărire a municipiului

Ioana Oprean

Publicat

în

Mașini lăsate murdare pe domeniul public din Alba Iulia: Ce amenzi sunt prevăzute în noul Regulament de gospodărire a municipiului Noul Regulament de gospodărire a municipiului Alba Iulia, aflat în consultare publică, include o obligație mai puțin obișnuită pentru proprietarii de autovehicule. Documentul stabilește că menținerea curățeniei mașinii nu mai este doar o opțiune personală, […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Incendiu la Petrești: O claie de fân a luat foc pe strada Energiei. Intervin pompierii din Sebeș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la Petrești: O claie de fân a luat foc pe strada Energiei. Intervin pompierii din Sebeș Pompierii din Sebeș intervin pentru a stinge un incendiu izbucnit în Petrești, pe strada Energiei, duminică, 6 iulie 2026. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în Petrești, strada Energiei. Este vorba despre […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Pompierii din Alba, în prima linie a misiunilor din Republica Franceză: Opt salvatori din județ luptă împotriva incendiilor de vegetație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pompierii din Alba, în prima linie a misiunilor din Republica Franceză: Opt salvatori din județ luptă împotriva incendiilor de vegetație Opt salvatori de la ISU Alba participă  în prima linie a misiunilor din Franța pentru stingerea incendiilor de pădure. Misiunile desfășurate de pompierii români au fost de o complexitate ridicată. Aceștia au intervenit direct pentru […]

Citește mai mult