Politică Administrație

Proiecte în derulare la Primăria Sebeș: Centru multifuncțional pentru femeile agresate și birou unic de afaceri

Ioana Oprean

Publicat

în

femeie agresataPrimăria municipiului Sebeș va înființa un centru multifuncțional pentru victimele violenței domestice. Potrivit reprezentanților instituției, decizia a fost luată deoarece în ultima perioadă s-a constatat o creștere a numărului de femei agresate de soți.

Petrecerea Divorțaților

”Am avut deja mai multe întâlniri cu unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în accesarea fondurilor europene, Gruia Bumbu, președintele Asociație Pakiv, cu care vom demara acest proiect dar și altele. Este vorba de o casă, compusă din  mai multe camere, unde, femeile agresate de soți vor putea să locuiască, până la soluționarea conflictelor. Vom crea în cadrul Primăriei și un birou unic de afaceri, care va sprijini și va rezolva rapid probleme cu care se confruntă  întreprinzătorii locali„, a precizat primarul Alexandru Dăncilă.

Acesta a mai anunțat că va fi inițiat și un proiect de dezvoltare a unui centru privind incluziunea comunității de rromi care, în Sebeș, numără peste 5.500 de suflete.

FOTO: Primăria Sebeș


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată

Ioana Oprean

Publicat

în

Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]

Citește mai mult