Politică Administrație

PROIECT: Vehicul cu șenile pentru intervenții în zonele greu accesibile din județul Alba, achiziționat din fonduri europene

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Județul Alba ar putea fi dotat cu un vehicul cu șenile/roți tip UTV, cu capacitate mărită de trecere (autoșeniletă) și echipamente conexe, pentru intervenții în zonele extrem de greu accesibile, prin intermediul unui proiect finanțat din fonduri europene.

Cererea de finanțare urmează să fie depusă de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ”Centrul Transilvaniei”, constituită din cele 6 județe ale Regiunii Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), după ce consiile județene implicate vor aproba activitățile cu care vor fi implicate fiecare în parte în managementul și implementarea proiectului și a participării cu o cotă parte la constituirea contribuției proprii a  solicitantului.

Valoarea totală a proiectului este de 2.523.586 de lei din care 98% este contribuția comunitară (FEDR) și contribuția publică națională de la Bugetul de stat.

Din restul de 2%, respectiv 50.471 de lei reprezentând contribuția ADI ”Centrul Transilvaniei”, suma cu care trebuie să contribuie județul Alba este de 8.411 lei iar alocarea ei va fi supusă spre aprobare consilierilor județeni în ședința din 25 septembrie a.c.

Reamintim că în perioada decembrie 2008 – mai 2010 județul Alba a participat în cadrul ADI ”Centrul Transilvaniei” la implementarea proiectului ”Achiziționare echipamente specifice pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență și pentru acordarea asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat în Regiunea 7 Centru”, investiția fiind în valoare totală de 35.483.614 lei.

De asemenea, începând cu data de 28 martie a.c., tot prin această asociație se implementează proiectul ”Echipamente pentru îmbunătățirea situațiilor de urgență”, având ca dată de finalizare 27 iunie 2014, cu o valoare totală de 20.356.621 de lei. Prin intermediul acestui proiect județul Alba beneficiază de o ambulanță de prim-ajutor 4×2, două ambulanțe de prim-ajutor 4×4, două autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă, de capacitate mică – teren și 2 autospeciale pentru lucrul cu apă și spumă de capacitate mică – camionetă. Valoarea totală a acestor autospeciale este estimată la 3.232.680 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel, repetentă la capitolul strategii și proiecte pentru educație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan: Administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel, repetentă la capitolul strategii și proiecte pentru educație A sunat clopoțelul, iar administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel începe noul an școlar cu aceleași restanțe la capitolul strategii și proiecte pentru educație. Consiliul Județean Alba nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că viitorul acestui […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Centru multifuncțional destinat activităților sportive, educative și culturale pentru copii, la Sebeș: A fost predat amplasamentul în vederea edificării

Ioana Oprean

Publicat

în

Centru multifuncțional destinat activităților sportive, educative și culturale pentru copii, la Sebeș: A fost predat amplasamentul în vederea edificării Joi, 3 septembrie 2026 a fost predat amplasamentul de pe strada Tipografilor din Sebeș pentru realizarea unui centru multifuncțional destinat activităților sportive, educative și culturale pentru copii, cu rol de dotare comunitară și de sprijin pentru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Municipiul Aiud deschide selecția pentru acordarea, în 2027, a subvențiilor de la bugetul local pentru servicii sociale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Municipiul Aiud deschide selecția pentru acordarea, în 2027, a subvențiilor de la bugetul local pentru servicii sociale Primăria Municipiului Aiud a anunțat deschiderea procedurii de selecție a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care pot solicita subvenții de la bugetul local pentru anul 2027, în baza Legii nr. […]

Citește mai mult