Proiect de 10 milioane de euro pentru Aiud în pericol. Un consilier nu semnează actele de ședință
Proiect de 10 milioane de euro pentru Aiud în pericol pentru că Danciu Ionela Mariana (consilier local independent) nu vine să semneze actele de ședință
Cel mai ambițios și mai complex proiect pentru comunitate, transport public ecologic în municipiul Aiud, în cadrul POR 2014-2010, OS 3.2., vizează o investiție de 46 de milioane de lei în municipiul Aiud.
Acest proiect se află în acest moment în faza de evaluare, ADR Centru solicitându-ne clarificări. Pentru a putea răspunde acestor clarificări Consiliul Local al municipiului Aiud s-a întrunit vineri, 15 martie 2019, într-o ședință extraordinară. În vederea soluționării unor probleme de ordin tehnic, consilierii au votat două proiecte de hotărâre.
Așa cum cere legea, actele de ședință trebuie semnate de către Secretarul municipiului și de către președintele de ședință – în acest caz doamna Danciu Ionela Mariana, consilier local independent. Cu toate acestea, vineri, după ședință, doamna Danciu a fost de negăsit. Astfel, actele au rămas nesemnate, iar punerea în aplicare a hotărârilor este în acest moment blocată.
Problema este că, pentru a răspunde celor două clarificări pe proiect, cu termen 19 martie 2019, trebuie ca astăzi să lucrăm împreună cu Oficiul de Cadastru pentru finalizarea răspunsurilor. Nu putem face nimic până nu avem semnătura președintelui de ședință pe hotărâri. Riscăm să pierdem un proiect de 10 milioane de euro.
Pe această cale, facem încă un apel către consilierul local independent să lase deoparte agenda personală în interesul agendei publice și să își îndeplinească responsabilitățile pentru care a depus un jurământ cu celeritate.
Este spre binele comunității!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul
1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]
