Politică Administrație

PROIECT: 13,5 milioane de lei – contribuția CL Alba Iulia la AIDA – Transport Local, în 2016

Ioana Oprean

Publicat

în

Consilierii locali vor dezbate în ședința de marți, 26 ianuarie, proiectele de hotărâre privind plata contribuției și cotizației Consiliului Local al municipiului Alba Iulia către Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba – Transport local (AIDA-TL), pe anul 2016.

stp alba iuliaPotrivit raportului de specialitate, suma solicitată este de 13.547.623 de lei, reprezentând contribuţia pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare ale asociației și cheltuielilor funcționale ale operatorului de transport.

Necesarul de contribuții (cheltuieli funcţionale și gratuități) pentru anul 2016 a fost stabilit în Adunarea Generală a Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba lulia -Transport Local, întrunită în data de 22 decembrie 2015, la care au participat: președintele asociației – Mircea Hava și membrii – Gheorghe Damian (primarul comunei Ciugud), Ioan Iancu Popa (primarul comunei Sîntimbru), Romulus Raica (primarul comunei Galda de Jos), Emil Lupșan (primarul comunei Cricău), Traian Rusu (primarul comunei Ighiu), Teodor Florea (primarul comunei Întregalde) și Breaz Flavius (primarul comunei Mihalț).

De asemenea Consiliul Local Alba Iulia va plăti, în 2016 o cotizație de 1,5 lei/locuitor/an, respectiv aproximativ 93.000 de lei, către AIDA-TL, conform prevederilor statutului.

Reamintim că Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL) în care Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia este membru fondator, reprezintă o persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, fără scop lucrativ constituită pentru furnizarea serviciului de transport public local. Scopul AIDA – TL este înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a serviciului de transport public local din cadrul asociaţiei, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult