Programul PRIMA CASĂ 2019 va fi modificat: Plafon de două miliarde de lei
Ministrul Finanţelor Publice Eugen Teodorovici a anunţat, duminică seara, că programul „Prima Casă” va fi continuat în acest an, cu un plafon de 2 miliarde de lei. Programul urmează să fie făcut modificat, dându-i-se o tentă mai socială.
Ministrul Finanţelor a mai spus că modificările la Prima Casă vor fi făcute până la finalul lunii februarie printr-o Hotărâre de Guvern.
„Probabil, (modificările) vor fi suprafaţa casei, persoanele cu venituri mai mici. Este un program social, până la urmă. Este Prima Casă. Nu-ţi iei casă de 500 de metri, prima casă. Îţi iei o casă pentru familie, atât cât poţi”, a explicat Teodorovici.
„Ca plafon (pentru Prima Casă – n.red.), am prins cam 2 miliarde de lei, în acest an. Deci, va continua, numai am spus că, în discuţia pe care am avut-o la Banca centrală, pentru a-l face mai social. (…) Până la final de februarie, vom avea forma propusă a fi modificată, dar nu se schimbă aspecte esenţiale. Finanţarea există – a fost bugetat. Programul continuă”, a menţionat, duminică seara, Eugen Teodorovici, la o televiziune națională. (Z.U.)
Sursa: romaniatv.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România
Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia
Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]
Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]