Politică Administrație

Profesorii care au grad didactic I vor putea ieși mai repede la pensie, la cerere

Dragoş Suciu

Publicat

în

În anumite condiții, profesorii care au grad didactic I vor putea ieși la pensie, la cerere, cu trei ani înainte de limitele prevăzute de lege – 65 de ani.

Petrecerea Divorțaților

De asemenea, norma de ore pentru profesorii cu grad didactic I și vechime în muncă de peste 25 de ani va fi scăzută, de la 18 ore pe săptămână la 16 ore, ceea ce înseamnă că veniturile acestora se vor majora din ore suplimentare.

Aceste lucruri sunt prevăzute într-un act normativ aprobat de curând de Guvernul României, care ar urma să se aplice în a doua jumătatea a anului, cu mențiunea că în momentul de față nu are acordul experților fondului monetar internațional (FMI).

Pentru a obține gradul didactic I, cadrele didactice trec prin mai multe etape. Prima dată aceștia susțin examenul de definitivat, care le certifică acestora că au aptitudinile necesare pentru a-și desfășura activitatea la catedră. Apoi se înscriu la gradul didactic II – unde trebuie să aibă o vechime la catedră de cel puțin patru ani de la definitivarea în învățământ. Abia după ce trec de cele două, profesorii se pot înscrie la gradul I.

Pentru a putea susține gradul didactic I, candidații trebuie să obțină calificativul „Foarte bine” la inspecțiile școlare, din ultimii doi ani de activitate premergători înscrierii. Aceștia vor trece printr-un colocviu de admitere, apoi vor elabora o lucrare metodico – științifică.

Sursa: Realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate

Ioana Oprean

Publicat

în

Au reînceput lucrările de eficientizare energetică a blocurilor din Blaj: Primele trei imobile intră în șantier, din totalul de 19 finanțate Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate. Prima etapă vizează trei imobile, din cele 19 care beneficiază de finanțare. Anunțul a fost făcut joi, 22 octombrie 2026 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, demersuri pentru recertificarea ISO 9001 a sistemului de management al calității: Cine va presta și cât costă serviciile de audit Primăria Alba Iulia a contractat, pe 19 octombrie 2026, serviciile de audit pentru recertificarea sistemului de management al calității, înainte ca actualul certificat să expire în a doua decadă a lunii decembrie […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești

Ioana Oprean

Publicat

în

Sebeș, un oraș mai bine conectat: Investiții în mobilitate urbană și legături între cartierele Lancrăm-Mihail Kogălniceanu -Aleea Lac-Aleea Parc-Lucian Blaga- Centru-Parcul Arini -Petrești Crearea unei rețele coerente de zone pietonale și piste pentru biciclete, care să lege principalele cartiere ale municipiului Sebeș de centrul orașului și de Parcul Arini, este un obiectiv important pentru dezvoltarea […]

Citește mai mult