Actualitate

Prințul Paul al României, dat în urmărire de către Poliția Română. A fost căutat chiar și sub patul și în dulapurile din vila acestuia

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, Paul al României a fost pus pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română, fiind căutat acasă, pentru aplicarea mandatului de arestare, dar nu a fost găsit. Surse din cadrul anchetei arată că ar fi plecat în Portugalia.

Petrecerea Divorțaților

Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean român, născut în Franța, au fost postate pe pagina persoanelor urmărite de Poliția Română, pentru că nu s-a putut pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență, luare și dare de mită.

„La data de 17.12.2020 Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, fiul lui Mircea-Grigore si Helene-Henriette, născut la data de 13.08.1948 în Franta, loc. Paris, domiciliat în Mun. București, (…), condamnat la 3 ani si 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, arată IGPR pe site.

Polițiștii au mers joi seara acasă la Paul al României pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.

Soția lui, Lia, le-a spus polițiștilor că este plecat, dar nu a precizat unde.

Polițiștii au verificat fiecare etaj al vilei și l-au căutat pe condamnat până și sub pat și în dulapuri.

Anchetatorii nu știu încă locul unde se află el și vor începe procedurile pentru emiterea unui mandat internațional de arestare pe numele lui.

Paul al României a fost dat în urmărire internațională după ce polițiștii nu l-au găsit la reședința lui, din centrul Capitalei. El a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale a fermei Băneasa și a Pădurii Snagov.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta

Ioana Oprean

Publicat

în

La muncă și după ieșirea la pensie: Câți români sunt dispuși în 2026 să facă asta 42% dintre angajații români cu vârsta de cel puțin 55 de ani sunt dispuși să își continue activitatea profesională și după atingerea vârstei legale de pensionare, peste media europeană de 32%, potrivit unui studiu realizat de compania de soluții […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensia de urmaș după decesul soțului sau soției în 2026: Cine are dreptul, ce condiții trebuie îndeplinite și cum se calculează Soțul sau soția rămasă în viață poate beneficia de pensie de urmaș în anumite condiții prevăzute de lege, iar cuantumul acesteia depinde de drepturile de pensie ale persoanei decedate și de numărul urmașilor eligibili. […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027: Cu cât vor crește. Ministrul propus al Muncii confirmă indexarea

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027: Cu cât vor crește. Ministrul propus al Muncii confirmă indexarea Pensiile vor fi indexate în 2027, însă majorarea de 7% prevăzută de formula de calcul nu este încă sigură. Florin Manole spune că procentul final va fi stabilit după o analiză a cheltuielilor statului și o rectificare bugetară. Pensionarii ar […]

Citește mai mult